N-am crezut că voi scrie vreodată aceste rânduri…
De mii de ani suntem împreună, am trecut prin vremuri teribile și totuși am rămas alături de tine, într-o căsătorie divină…
POPOR de luptători, totuși cuminte, fără agresiuni și veșnic dornic de a-ți apăra valorile, îți voi aminti acum dovezile comuniunii noastre de peste trei milenii.
Te-am sprijinit permanent, cu munții și văile mele, împotriva celor care au vrut să ne despartă!
Ai fost trântit la pământ, odată cu moartea lui Decebalus.
Ai zăcut o mie de ani, timp în care au trecut peste tine barbari care ți-au infestat gena ta sănătoasă cu tot felul de spurcăciuni….
Acum ți se iau toate drepturile de a exista, ți se iau cuvintele și fecunditatea, iar tu nu vezi.
Umbli cu gura căscată prin vecini, crezând că acolo-ți va fi mai bine!
Cum au reușit, Doamne, să-ți altereze fondul tău genetic în timp ce zăceai la pământ?
Ce ai primit în ADN?
Ce cromozomi blestemați ți-au stricat caracterul?
Tu nu mințeai, nu furai, nu huleai, nu înșelai și nu fugeai din prima linie!
Erai așa cum te învățase Zamolxis!
Erai cinstit, harnic și iubitor de glie și de familie.
Ce te-a schimbat?
Nu vezi că ne pierdem unul de altul?
Tu, POPOR român, ești cel care dai bir cu fugiții!
Nu-ți mai pasă de străbunii pe care i-am strâns la pieptul meu?
Nu mai vrei ca nepoții tăi să se scalde în apele mele?
Nu-ți mai plac bucatele pregătite de mine ?
Mă lași singură, la cheremul tuturor?
Mă simt tăvălită și necinstită de toți năvălitorii.
Sunt violată și batjocorită, chiar în numele tău, bărbatul meu milenar și prost de bun!
Ai încetat să mă iubești, deși ți-am fost soață credincioasă, cu o zestre ca nimeni alta.
Ce te-a făcut să pleci în străini, să mă părăsești și să lași să fiu împărțită și hărtănită?
Știi bine că eu nu am cum să mă apăr, de una singură!
Ce să fac?
Să aștept vremuri mai bune, când mă va iubi și pe mine cineva cu adevărat?
Te rog, revino acasă!
Hai să ne împăcăm, deși nu știu cu ce ți-am greșit!
Hai să-i alungăm pe cei care ne vor răul!
Hai să ne curățăm ogorul si casa!
Hai să fim, în sfârșit, fericiți!
E atât de ușor, numai să vrei și să-i promovezi pe cei care te respectă!… altfel, parcă te văd, POPOR ROMÂN, uitându-te peste garduri și plângând că n-ai știut să mă păstrezi, așa credincioasă cum ți-am fost…
Cea care te-a iubit întotdeauna, pictată pe icoane, cântată, alintată și totuși părăsită - ROMÂNIA" !
O scrisoare cutremurătoare pornită din inima marelui actor Florin Zamfirescu, dezamăgit de alegerile făcute de români în 11 decembrie când, mulți foști parlamentari penali ce-ar fi trebuit să fie ACUM la PUȘCĂRIE se plimbă țanțoși prin Palatul Parlamentului dându-se MARI, deși sunt niște NIMICURI!
***
„Pentru Patrie și libertatea ei, / Moartea românului e o cinste și o datorie. Pentru pace și libertatea Patriei, / Moartea românului este o mărire. Căci românul când moare / Pentru Țară este soare".
Dimitrie Bolintineanu (1819-1872), scriitor, poet.
***
„CINSTEȘTE PATRIA" la fel cum cinstești pe părinții tăi. Mama fiecăruia este deosebită, dar mama comună a tuturor este „PATRIA". Nimic nu este mai plăcut decât „PATRIA".
Vasile cel Mare (330-379), arhiepiscop, sfânt al bisericii creștine, scriitor bisericesc
P.S. „Doamne! Caută spre mine și mă miluiește, după judecata Ta, față de cei ce iubesc numele Tău. Pașii mei îndreptează-i după cuvântul Tău, și să nu mă stăpânească nici o fărădelege". (Psalmul 118, 132; 133)
„1001 CUGETĂRI" vol. XII
