Munca și rugăciunea - trepte ale urcușului duhovnicesc

Roagă-te și muncește, învață Biserica pe fiii ei, pentru că munca și rugăciunea sunt două elemente esențiale, pe care se temeluiește viața credincioșilor Bisericii noastre, două mijloace importante prin care se realizează o viețuire creștină adevărată.

Munca este o lege sfântă, care, pe cel ce călcase o lege esențială, dată pentru el de Dumnezeu, l-a ajutat să se regăsească, pregătindu-l să fie apt de marea lui chemare, de a fi stăpân al făpturii, așa cum i se cuvenea, după rânduiala lui Dumnezeu. Munca, capacitatea și dorința de acțiune spre activitate și progres, prin crearea de bunuri materiale și spirituale, i-au fost implantate omului în fire de Dumnezeu, în clipa în care Acesta l-a zidit. Munca n-a fost dată, cum greșit se mai spune, ca o pedeapsă, ci dimpotrivă, munca a fost o binecuvântare dată de Dumnezeu omului, ca prin ea să ajungem la starea de deplinătate, de desăvârșire spre care suntem chemați.

Tocmai fiindcă munca nu a fost o pedeapsă, ci un mijloc binecuvântat dat de Dumnezeu, omul, cu înțelepciunea ce-l caracterizează, s-a folosit de acest mijloc, ridicându-se prin el spre scopul vieții lui, ca să devină stăpân al Pământului și al Cosmosului, și dincolo de acesta, să câștige mântuirea, fericirea, unirea cu Dumnezeu, eternitatea, ceea ce este posibil numai printr-un efort neîncetat și intens spre purificare, perfecționare tot mai înaltă în lumea materială și spre desăvârșire morală. Iată deci suficiente temeiuri prin care întărim afirmația de la începutul acestor rânduri că munca este un mijloc binecuvântat, prin care omul se poate realiza pe deplin.

Rugăciunea este și ea tot o muncă, transpusă însă pe alt plan, în alt domeniu al vieții noastre, important ca cel material și anume domeniul spiritual. Rugăciunea credinciosului nu este un act de neputință, ci de negrăită măreție. El când adoră nu se află într-o stare de slăbiciune, ci de puternică afirmare. Prin rugăciune creștinul se află în stare de dialog, nu cu un stăpân tiran, ci cu un Părinte al său bun, care primindu-i acest lucru, adică să se roage, i-a recunoscut calitatea de fiu și de subiect căruia este dispus să-i asculte vorbele, gândurile, să-i ia în seamă cererile, să-i primească mulțumirile și să-i prețuiască după cum merită laudele. Prin rugăciune deci credinciosul își împlinește o a doua dimensiune a ființei sale, dimensiunea spirituală.

În lumina învățăturii Mântuitorului Iisus Hristos, credinciosul ridică înțelesul muncii, făcând din ea un lucru tot așa de înalt, de curat și de sfânt ca o rugăciune. În același timp însă pentru el rugăciunea este o muncă serioasă, adâncă și grea. Pentru că, prin rugăciune, creștinismul nu înțelege o stare de visare inactivă, o stare de contemplare sterilă. Ci prin rugăciune este învățat să coboare până la cele mai intime încăperi ale firii lui și de acolo să se ridice apoi pe căi nevăzute spre zările desăvârșirii, la care nu se poate ajunge prin alte mijloace, decât prin rugăciune. Rugăciunea adevărată este trudă sfântă, este concentrare sufletească adâncă.

În momente de bucurie curată, ca și în clipe de nedumerire sau zbucium, se roagă creștinul și rugăciunea lui nu rămâne fără răspuns. Roadele rugăciunii sunt multe și binecunoscute de toți cei care s-au rugat în viață. De aceea rugăciunea n-a încetat din lume niciodată. Ea a licărit întotdeauna și în toate locurile pe pământ, aducând cerurile mai aproape și ridicând pe cei ce se roagă mai aproape de ceruri.

Viața creștină, viața credinciosului în general, nici nu se poate concepe fără rugăciune. Unde încetează rugăciunea, încetează de fapt trăirea creștină. Creștinul care nu se roagă nu este decât cu numele creștin. Dar după cum se poate vedea din toată învățătura Mântuitorului Hristos, rugăciunea presupune o trăire plenară a Evangheliei, ceea ce ne arată că rugăciunea trebuie să fie însoțită de post, de cumpătare, de milostenie, de nevoință, adică de o intensă lucrare pentru înflorirea vieții, pentru bunăstarea și fericirea semenilor.

O rugăciune fără de acestea, o rugăciune fără muncă pentru binele aproapelui, fără dragoste de Dumnezeu și de oameni, fără iertare și fără împăcare nu este o rugăciune adevărată.

Fiecare rugăciune este o mărturisire de credință, dar este totodată și un angajament cutremurător în fața lui Dumnezeu că vom trăi și împlini voia Lui. Iar voia lui Dumnezeu este să ne mântuim, izbăvind pe alții din orișice greutăți, nevoi, din neștiință, din eroare, din păcat. Este necesar deci să lucrăm neadormiți pentru biruința binelui în lume, pentru înflorirea păcii pe pământ, înlăturând egoismul din viața noastră și trăind pentru frații noștri, pentru oameni. În acest sens este bine să ne amintim de cuvintele Domnului, care a zis celor ce se roagă doar cu buzele, nesocotind marile obligații ale vieții: „Nu tot cel ce-mi zice, Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor" (Matei 7,21).

Iată pentru ce Biserica ne învață că a ne ruga înseamnă a munci și a munci înseamnă a te ruga. Rugătorul de Dumnezeu face din rugăciunea lui o muncă bogată în roade binecuvântate pentru frații săi, iar lucrătorul bun ridică munca până la înălțimea unei rugăciuni adevărate. Așa se face că haina de lucru a muncitorului este tot atât de sfântă ca haina de slujbă a celui ce stă în fața unui Sfânt Altar. Iar palmele bătucite de lucru sunt cele mai sfinte palme din lume, tot atât de curate ca mâinile celor ce se închină și binecuvântează.

Munca și rugăciunea au făcut să înflorească lumea, amândouă fiind izvorâte din cele mai înalte năzuințe ale omului. Ele au risipit întunericul de pe pământ, au făcut să rodească bunătatea și fericirea, ne-au ajutat să ne ridicăm încet, dar sigur, spre culmile de unde odinioară alunecaserăm.

Lucrati și vă rugați - este deci o poruncă sfântă pe care noi, ca fii ai Bisericii, trebuie s-o avem mereu în atenție, făcându-ne din muncă și rugăciune, din muncă cinstită și sârguincioasă și din rugăciunea curată, o scară ce ne va urca tot mai mult spre Dumnezeu. Prin rugăciune trebuie să ajungi să ai o convorbire intimă și familiară cu Dumnezeu. Întreaga tradiție biblică și patristică e plină de îndemnuri ca să facem rugăciuni unii pentru alții, și să cerem rugăciunile altora pentru noi.

Lasă un comentariu