De ce orientate spre răsărit?

Distribuie pe:

O familie deținea o proprietate într-o zonă pitorească. După ani de zile, când soțul a ajuns pe patul de moarte, a rugat-o pe soție să-l înmormânteze pe terenul lor. Aceasta a făcut toate aranjamentele și a apelat la o firmă să sape groapa, așa cum soțul îi indicase. Când oamenii de la serviciul funerar au văzut locul, i-au zis doamnei: „Noi nu putem săpa groapa așa cum este trasată!"

- „De ce nu se poate?" - a întrebat femeia. Lucrătorii i-au explicat că de obicei ei sapă gropile orientate spre răsărit, pe când locul trasat de ea este orientat pe direcția nord-sud. Surprinsă de răspuns, doamna i-a întrebat: „Dar de ce săpați mormintele orientate numai spre răsărit?"

- „Nu suntem siguri" - au răspuns groparii. După cum am auzit, se zice că Domnul Iisus va veni dinspre răsărit și atunci când toți cei din morminte se vor ridica, îl vor vedea față în față. După un moment de gândire, femeia le-a spus: „Săpați groapa așa cum a trasat-o el, pentru că atunci când va învia, cu siguranță se va întoarce în direcția cea bună!"

Lasă un comentariu