Moțiunea a trecut - Guvernul Grindeanu a fost demis cu ajutorul minorităților naționale

Distribuie pe:

Pentru prima oară în istoria României, un guvern a fost demis de propriul partid. Guvernul Sorin Grindeanu a picat, miercuri, în urma votului moțiunii de cenzură. Mingea este acum la președintele Klaus Iohannis, unde majoritatea parlamentară va merge cu propunere de premier, în perioada următoare.

241 de parlamentari au fost în favoarea moțiunii, cu 8 peste minimul necesar. Majoritatea aleșilor au arătat bilele înainte să le bage în urne. Primele calculi arată că parlamentari ai minorităților nationale au contribuit la votarea moțiunii de cenzură.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a susținut de la tribuna că, deși Guvernul Grindeanu a performat binișor, el își dorește mai mult, astfel că moțiunea trebuie votată. În schimb, Grindeanu a acuzat jocurile făcute de conducerea PSD și înainte de izbucnirea scandalului, dar mai ales în ultima săptămână, arătând că Dragnea a făcut zeci de promisiuni de posturi de ministru sau secretar de stat aleșilor ca să obțina sprijinul lor la moțiune.

Chiar și Victor Ponta a anunțat că Dragnea i-a propus să-și aleagă unde vrea să fie ministru, doar să susțină moțiunea.

Pentru ca motiunea să treacă, era nevoie ca 233 de parlamentari să voteze azi în favoarea acesteia. PSD și ALDE au împreună 247 de parlamentari, însă există aleși din ambele partide care au votat în favoarea lui Sorin Grindeanu.

Sursa: Ziare.com

Lasă un comentariu