Un om care a fost condamnat la moarte s-a aruncat la picioarele judecătorului să ceară îndurare. Dar acesta nu credea în cuvintele sale și în nevinovăția sa și rămânea neînduplecat. Când toate rugămințile bărbatului s-au dovedit inutile, acesta a cerut să i se îndeplinească ultima dorință.
- Care este dorința ta?, a întrebat judecătorul.
- Domnule, singura mea dorință este să mi se permită să spun două rugăciuni pe care le știu din copilărie.
Judecătorul a făcut un gest de generozitate împlinindu-i omului dorința. Dar condamnatul a privit la judecător cu ochi temători și niciun cuvânt nu-i venea pe buze. Judecătorul și-a pierdut răbdarea și a întrebat brusc:
- De ce nu spui rugăciunile?
- Domnule, a replicat bărbatul, nu mă simt în siguranță. Cine îmi garantează că înfricoșătoarea sabie a călăului nu-mi va reteza capul înainte de a-mi termina rugăciunile?
- Bine, a replicat judecătorul în timp ce se întorcea către cei prezenți, jur pe ce am mai sfânt că nu ți se va întâmpla nimic atâta timp cât nu ți-ai terminat rugăciunile.
Atunci, bărbatul s-a lăsat în genunchi și a început să se roage. După prima rugăciune însă, el s-a oprit brusc și s-a ridicat în picioare.
- Ce înseamnă asta?, a întrebat judecătorul furios. Vrei să simți tăișul securii în ceafă?
- Domnule, ai jurat pe ce ai mai sfânt că voi putea spune cele două rugăciuni înainte de execuție. Prima am spus-o, dar m-am gândit să treacă vreo 25 de ani până s-o spun pe a doua.
