RĂZVAN DUCAN – 60 - PORTRET AL POETULUI LA MATURITATE

Distribuie pe:

Nu-mi amintesc când l-am întâlnit prima oară pe Răzvan Ducan. Cu siguranță, în circumstanțe literare. Înainte de decembrie 1989, pentru că, încă de pe atunci, Răzvan Ducan era peste tot, atunci când se întâmpla ceva important în viața literară.

Și-a făcut mereu timp, a găsit întotdeauna resurse, și de-un fel și de altul, ca să nu rateze clipa, ca să-l invoc pe Dinu Săraru.

Puțini scriitori, dintre cei pe care eu i-am întâlnit, au simțit nevoia de a trăi cultural, așa cum a dorit, dorește Răzvan Ducan. Și nu de azi de ieri, ci încă din anii de școală, mai apoi în anii studenției ieșene, cât mai ales după aceea, stabilit acasă, la Târnăveni, dar „acasă" fiind pentru el peste tot, pentru ca prin implicarea lui să scurteze drumul dintre scriitor și cititor...

Oricum, am sentimentul că-l știu pe Răzvan Ducan dintotdeauna și că mereu l-am simțit aproape, devotat unor idealuri (comune), voluntar, jertfelnic, de încredere, neobosit, corect, demn...

Într-o prietenie, fiindcă așa îl percep de la bun început pe Răzvan Ducan, ca fiindu-mi prieten, nu te întrebi ce a făcut prietenul tău pentru tine, ca să parafrazez un binecunoscut președinte american, J. F. Kennedy, ci ce ai făcut tu pentru el?

Sunt multe lucruri care ne leagă și nu știu ce ne-ar putea despărți.

Răzvan Ducan știe să dea totul într-o prietenie, dar și să fie exigent. Nu e de mirare, de accea, că în lista lui de prieteni e și Adrian Păunescu, dar și că din ea au fost tăiați mulți trădători, care au mimat prietenie.

Ca scriitor, Răzvan Ducan s-a înhămat cu responsabilitate în tot ce ține de conștiința literară, dar și de atașament față de valorile naționale. N-are complexe de provincie, dar

i-a dat, prin scrisul său relief provinciei. Și-a pus deoparte propria creație - poezie, critică literară, publicistică - pentru a înfăptui lucruri care țin de alte orizonturi.

Nu s-a dat însă înapoi să facă o cuprindere monografică a Târnăveniului natal, nici să scrie despre repere ale artei și credinței târnăvenene - Gheorghe Oprean, Sever Suciu - dar și să pună în ecuație culturală numeroase repere ale istoriei locale - fie că e vorba de istoria sportului târnăvenean, ori de istoria unui cenaclu local.

Fără să fi făcut vreo afirmație în acest sens, eu cred că el și-a ales ca model cultural pe Mihai Eminescu, a cărui operă a cercetat-o cu pasiune de filolog și nu de inginer, dacă e să ne referim la diploma lui academică.

Deși s-a scris destul despre opera lui Răzvan Ducan, el merită mai mult, și doar maladiile vieții literare au făcut ca Răzvan Ducan să nu fie judecat fără patimă și fără părtinire.

Dar va veni și un timp al lui Răzvan Ducan, cel care pentru Târnăveni, înainte de toate, dar nu numai, e un reper cultural.

Faptul că revista Vatra veche îi dedică un supliment al ei, la ceas aniversar, e gestul firesc al recunoașterii valorii operei-literare și cultural artistice - a scriitorului Răzvan Ducan.

Lasă un comentariu