ASPIRINA LUATĂ ZILNIC, RISC DE HEMORAGIE DIGESTIVĂ

Distribuie pe:

Cercetătorii britanici de la Universitatea Oxford, citați de descopera.ro, susțin că persoanele de peste 75 de ani care iau aspirină zilnic pentru a preveni crizele cardiace și accidentele vasculare cerebrale (AVC) se confruntă cu un risc sporit de hemoragii digestive potențial fatale.

„Studiul nostru a relevat faptul că între 40 și 60% dintre persoanele de peste 75 de ani din SUA și Europa iau zilnic aspirină sau alte medicamente destinate fluidificării sângelui. Acest tratament pe viață în doză scăzută este recomandat pacienților care au suferit deja un atac cardiac sau un accident vascular cerebral.

Testele din care rezultă această recomandare au fost făcute pe pacienți în vârstă de mai puțin de 75 de ani care luau aspirină de numai câțiva ani. Din acest motiv este dificil de evaluat creșterea riscurilor hemoragice (în principal la stomac și intestine) odată cu înaintarea în vârstă.

În cercetarea noastră, am monitorizat peste 3.000 de pacienți victime ale unui atac cardiac sau ale unui AVC care luau aspirină (sau echivalentul ei) de mai mulți ani, iar peste jumătate dintre ei aveau 75 de ani sau peste această vârstă la începutul studiului. În următorii zece ani, 314 dintre ei au fost spitalizați pentru o hemoragie. Pentru cei mai tineri de 65 de ani, rata anuală de spitalizare pentru o hemoragie este de 1,5%. Aceasta crește la 3,5% pentru cei din segmentul de vârstă 75 - 84 de ani și la 5% pentru cei care au peste 85 de ani. Riscul ca aceste hemoragii să provoace un handicap sau să fie fatale crește în același mod.

Știam deja că aspirina crește riscul de hemoragie la pacienții în vârstă, dar studiul nostru permite o evaluare mai bună a proporțiilor acestei creșteri și a gravității consecințelor. Dacă acești pacienți ar lua în loc de aspirină IPP (inhibitori ai pompei protonice), riscurile de hemoragie s-ar reduce cu până la 90%.

Folosirea de IPP pe termen lung poate comporta câteva mici riscuri, dar noile date arată că beneficiul depășește riscul la persoanele cele mai în vârstă. Le recomandăm pacienților care iau zilnic aspirină să ia în paralel medicamente care reduc aciditatea gastrică (IPP) pentru a diminua aceste riscuri.

Pe de altă parte, tratamentul cotidian care combină aspirina (sau echivalentul ei) și IPP la pacienții de peste 75 de ani ar trebui supravegheat și reevaluat o dată la 3 sau la 5 ani", sunt de părere specialiștii britanici. 

Lasă un comentariu