Urmărind să scuture definitiv dominația turcească și să asigure tânărului stat român independența și suveranitatea deplină, guvernul și parlamentul țării, folosind cu pricepere împrejurările create prin începerea războiului dintre ruși și turci, au proclamat, la 9 mai 1877, România țară independentă și suverană. Pentru asigurarea suveranității naționale, România a început la 19/31 iulie 1877 războiul de indepen dență, participând alături de armatele rusești la luptele împotriva turcilor pe teritoriul Bulgariei. La purtarea războiului de independență și suveranitate națională a contribuit și Biserica Ortodoxă Română după cum mărturisesc documentele vremii și scrierile publicate mai târziu. Socotind că războiul pe care-l purta atunci România era „un război drept, un război de eliberare națională", în care ostașii români apărau cu eroism independența și libertatea poporului, Biserica Ortodoxă Română, prin preoții săi, a sporit în sufletul ostașilor români curajul și bărbăția, întărind încrederea în biruința deplină și în dreptatea cauzei pentru care luptau.
Activitatea clericilor români din tot spațiul românesc - implicit și cei din Transilvania și cu siguranță și cei din cadrul protopopiatului ortodox român Reghin - în timpul războiului de independență, s-a manifestat prin servicii divine și rugăciuni pentru biruință, prin pastoralele ierarhilor și cuvântările preoților, prin articole și apeluri, prin îndemnuri și strângeri de ajutoare în folosul ostașilor de pe front, ale familiilor lor, prin ofrande și material sanitar pentru răniți, prin serviciile împlinite în calitate de confesori militari pe câmpul de luptă, prin faptele de vitejie săvârșite de unii preoți pe front, prin încadrarea în corpul sanitar a călugărilor și călugărițelor. Însuflețirea și jertfelnicia cu care clerul ortodox român din părțile Reghinului, și nu numai, a răspuns la chemarea țării, a îmbrățișat cauza sfântă și a luptat pentru dreptul de netăgăduit al poporului la libertate și independență, a dovedit că „fiind ales și ieșit din națiune, a fost alături cu națiunea în toate împrejurările prin care a trecut România de secole". Războiul de independență a constituit un nou prilej pentru clericii ortodocși români să dovedească continuarea străvechilor datini care demonstrau că preoții fac parte integrantă din popor și că Biserica îndeplinește un rol efectiv în societatea românească.
Preoții Bisericii din Reghin și împrejurimi, ca și cei din alte părți, au înțeles să vină în ajutorul celor care luptau pentru libertate și independență ca să întărească și să sporească în sufletul apărătorilor curajul și bărbăția, încrederea în biruința lor deplină și în dreptatea cauzei pe care o apărau. Ei au îmbrățișat cu entuziasm cauza dreaptă a întregului popor, sprijinind pe cei care au luat ferma hotărâre de a fi stăpâni pe destinele lor, de a fi liberi și independenți. Și acțiunile prin care Biserica și clerul ei, de la înalții ierarhi și până la slujitorii altarelor din sate și cătune, și-au dovedit dragostea prin sprijinul moral și material față de popor au fost diferite și multiple. Prin servicii divine săvârșite și prin rugăciuni înălțate către Dumnezeu în biserici pentru izbânda armatei române, prin îndemnuri și acțiuni în strângerea de ajutoare în folosul soldaților de pe front, prin ofrande dăruite și adunate pentru cei răniți, prin dărnicia față de lipsurile și necazurile celor rămași acasă, prin serviciile împlinite de confesorii militari pe câmpul de luptă în mijlocul soldaților, ca și prin fapte de vitejie ale unor preoți de pe front, Biserica și-a arătat slujirea ei față de credincioșii și poporul cărora ea aparține. Așa după cum mărturisesc vechile cronici și mărturii ale vremurilor, în clipele mari din istoria neamului, clipe de bucurie sau de restriște, Biserica Ortodoxă Română a fost continuu alături de cei ce luptau să-și apere țara și legea strămoșească. Ea s-a rugat neîncetat pentru biruința românilor, așa după cum s-a rugat și pentru biruința ostașilor care, prin grelele lupte de la Grivița, Rahova și Plevna, au făurit un viitor mai strălucit pentru țara și neamul lor. Cu rugăciuni către Cel Atotputernic ca să trimită ajutorul Său, Biserica a însoțit pe soldații plecați pe front; cu rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu a cinstit biruințele ostașilor și cu rugăciuni de pioasă reculegere a petrecut la mormânt pe cei ce și-au jertfit viața în lupte. Biserica a însoțit cu rugăciunile ei armata română pe toată durata campaniei de război, de la trecerea Dunării și până la încheierea păcii, împlinind îndemnul Sfântului Apostol Pavel de a face „cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii".
Entuziasmul patriotic care a însuflețit pe români n-a rămas fără răsunet în sufletele celor din Transilvania, căci dragostea de neam și legătura de sânge și limbă îi unea pe toți. Ei vor veni în ajutorul armatei și al răniților cu ofrande în bani și diferite lucruri, dacă situația nu le-a îngăduit să fie pe front alături de frații lor.
Paralel cu acțiunea voluntarilor a luat naștere în Transilvania campania de strângere a ajutoarelor pentru armata de pe front și pentru răniții din spitale. În acest sens s-au organizat comitete, au fost publicate apeluri și au circulat liste de subscripție. Din comitetele organizate în Transilvania au făcut parte numeroși preoți și preotese, iar pe listele de subscripție sunt înscrise nume de vlădici, protopopi, proți și cântăreți bisericești, alături de marele număr al credincioșilor români.
Biserica nu și-a îndreptat acțiunea ei de slujire și sprijinire numai a acelora care luptau pe front sau erau răniți în spitale, ci sprijinul ei s-a îndreptat și spre familiile celor de pe front, văduve și orfani. Biserica a îndemnat pe slujitorii ei să vină în sprijinul familiilor, văduvelor și orfanilor de război, arătând clerului și credincioșilor ei căile și mijloacele de slujire a acestora.
În centrele de colectare din Budiul de Câmpie și Reghin, conduse de Carolina Pop, Amalia Crișan și avocatul Patriciu Barbu, întâlnim de asemenea printre colectanți nume de preoți cum ar fi preotul Alexandru Boeriu din Grebenișul de Câmpie care a colectat suma de 2,11 florini. Găsim și alte multe nume de preoți care au colectat și au donat însemnate sume de bani, precum și diferite obiecte, pentru folosul celor care au avut de suferit de pe urma războiului.
