Activitatea fizică a adolescenților, comparabilă cu cea a... sexagenarilor!

Distribuie pe:

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă cel puțin 60 de minute de activitate fizică de intensitate moderată spre viguroasă pe zi pentru copiii și adolescenții cu vârste între 5 și 17 ani, însă oamenii de știință americani de la Școala de Sănătate Publică „Johns Hopkins Bloomberg" din Baltimore, citați de descopera.ro, susțin că nivelurile de activitate fizică în cazul copiilor și adolescenților sunt comparabile cu cele ale persoanelor de... 60 de ani!

„În studiul nostru, am analizat date prelevate de la peste 12.500 de subiecți de vârste diferite, care au purtat dispozitive de monitorizare a activității fizice timp de șapte zile consecutiv, între anii 2003 și 2016.

Astfel, am descoperit că nivelurile de activitate fizică în cazul copiilor și adolescenților erau mai scăzute decât se estimase anterior: peste 25% dintre băieți și 50% dintre fetele cu vârste între 6 și 11 ani și peste 50% dintre băieții și 75% dintre fetele cu vârste între 12 și 19 ani nici nu s-au apropiat de recomandarea OMS, de a face activitate fizică măcar 60 de minute pe zi.

Nivelurile de activitate fizică de la sfârșitul perioadei de adolescență erau alarmant de scăzute, iar până la vârsta de 19 ani acestea erau comparabile cu cele ale persoanelor de 60 de ani!

În cazul elevilor, momentul propice pentru activitate fizică era după-amiaza, între orele 14.00 și 18.00, așadar, marea întrebare e cum putem modifica programul zilnic, spre exemplu orarul de la școală, pentru a fi util în ceea ce privește creșterea nivelului de activitate fizică.

Studiul a mai relevat că singurele momente în care s-a constatat o creștere a nivelului de activitate fizică au fost înregistrate în cazul adulților tineri de aproximativ 20 de ani, apoi nivelurile de activitate fizică au scăzut în cazul persoanelor aflate în a doua parte a vieții, dar și în cel al adulților mai în vârstă.

Persoanele de sex masculin din toate grupele de vârstă sunt mai active decât cele de sex feminin. Însă, după jumătatea vieții, nivelul de activitate fizică în cazul bărbaților scade dramatic în comparație cu cel al femeilor. În rândul adulților de 60 de ani și mai în vârstă, bărbații tind să fie mai puțin activi decât femeile", explică specialiștii americani. 

Lasă un comentariu