Mai ales acum, când asistăm la o escaladare a tensiunilor internaționale, pe fondul promovării insistente a limbajului globalizant și al tendinței de formare bruscă a unei noi paradigme de mentalitate interrasială în Europa creștină, consider că Parlamentul, în virtutea supremației reprezentative și legiuitoare conferite de art. 61 alin. (1) din Constituția României, nu poate fi indiferent la conturarea noilor strategii reformatoare care vizează structura și scopurile învățământului nostru național.
În acest sens, mi se pare lăudabilă inițiativa factorilor de resort din Executiv de a pune în discuție această problemă de interes vital, dar nu pot să nu remarc neinspirația cu care Ministerul Educației și-a propus să abordeze tema pretențioasă a reorganizării curriculei în învățământul preuniversitar fără oameni calificați pentru așa ceva, cu ONG-iști care, dovedind o înțelegere rudimentară a modernității, acționează, de fapt, în numele unor interese obscure și, fără să țină cont de păstrarea valorilor consacrate în conformitate cu situația din alte țări ale Uniunii Europene. S-au rezumat la atitudini publice prin care ne-au demonstrat că sunt capabili să reinventeze educația gimnazială potrivit cu noile interpretări de sorginte neomarxistă, fie prin eliminarea studierii unor materii, cum este latina, fie prin reducerea orelor de studiu la jumătate - istoria, limba română -, fie prin comasarea unor discipline - pe de o parte, fizica, chimia și biologia, iar pe de altă parte, matematica și informatica.
Constat cu regret că acest fel de directive neomarxiste, care au creat o stare de tensiune printre cadrele didactice, ignoră faptul că nici măcar institutele de cercetare și universitățile nu sunt avansate în cercetări interdisciplinare, după cum nu țin seama nici de noile obligații ale dascălilor, nici de schimbarea modului de abordare a ceea ce înseamnă, în mod tradițional, istoria românilor sau matematica, de exemplu. Despre toate aceste aspecte negative repudiate nu se poate spune decât că sunt de rău augur, nefiind altceva decât mijloace de a genera și mai multă confuzie, de a răsturna valorile consacrate, de a mutila intelectual și mai mult generațiile viitoare, transformându-le deliberat în câmp experimental, numai de dragul formelor fără fond.
Nefiind impasibil la acest fel de abordare simplistă a reformei în școală, care amplifică depersonalizarea identitară, precum și o digitalizare care tinde să surclaseze formarea caracterelor tinerilor noștri, invoc responsabilitatea factorilor de decizie din Legislativ și Executiv, pentru a recurge imperativ la o eficientă conlucrare cu reprezentanții de marcă ai școlii, astfel încât să se poată introduce în circuitul național de învățământ o arie curriculară care să țină cont într-adevăr de specificul nostru național, să încurajeze studiul, prin lectura cărților și, nu în ultimul rând, să evidențieze rolul „educației pentru viață" - necesară formării unor conștiințe bazate pe înțelegerea superioară a ceea ce înseamnă cu adevărat prietenia, familia, iubirea, căsătoria, bunul-simț, patria, credința etc.
Dacă nu se va manifesta acest efort comun conjugat, în vederea acordării priorității perpetuării ființei noastre naționale, consider că tipul acesta ONG-ist de educație care se preconizează nu mai poate face obiectul nici măcar al lăsării unei moșteniri spirituale către urmașii urmașilor noștri, căci a consimți la depersonalizarea identitară generală, prin ștergerea trecutului din memoria oamenilor, este echivalent cu dispariția noastră ca neam.
