Epopeea luptei românilor pentru Marea Unire arată puterea unor principii juste în dezvoltarea istorică, de libertate și dreptate, autodeterminare și unitate, care au călăuzit neîntrerupt mințile și conștiințele tuturor românilor. Unirea de la 1 Decembrie 1918 a însemnat realizarea celui mai înalt ideal patriotic și politico-național al poporului român, a încununat strălucit luptele și jertfele de veacuri ale poporului român. O definiție magistrală, cu valoare axiologică a fost dată Marii Uniri din 1918 de către savantul patriot N. Iorga, care arăta că pentru noi Unirea din 1918 e o necesitate istorică ajunsă la recunoaștere și e o suferință mângâiată. Și astfel, avem dreptul de a crede acest fapt definitiv și etern. Referindu-se la semnificația istorică a Hotărârii de Unire de la 1 Decembrie 1918, precum și la dăinuirea sa în conștiința tuturor românilor, pe deasupra timpurilor, Vasile Goldiș enunța un adevăr cu valoare de postulat și anume: „Cu cât se vor strecura în cursul vremii veacurile, cu atât mai luminos va pătrunde în conștiința națiunii române făptuirea de la Alba Iulia și ca moment al celei mai mari zile din viața ei, dar și ca izvor în veci nesecat de înțeleaptă îndrumare pe cărarea desăvârșirii și astfel a fericirii și mărimii sale".
La 1 Decembrie 1918, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, care a consfințit realizarea unității naționale a poporului român, a luat parte și preotul ortodox Emanoil Fleșeriu. Acesta s-a născut la 6 martie 1875, în comuna Apold, județul Mureș, și a murit la 5 februarie 1950, în localitatea Domald, județul Mureș. Școala elementară germană a urmat-o în Apold, iar Gimnaziul și Liceul, tot în limba germană, în Sighișoara. Urmează apoi Institutul teologic-pedagogic la Sibiu. Este numit preot în localitatea Viișoara (fost Hundor) în data de 17 octombrie 1898. Va păstori această localitate, peste 50 de ani, până la sfârșitul vieții. La adunarea colegiului electoral al cercului Bălăușeri ținută în ziua de 25 noiembrie 1918, preotul ortodox Emanoil Fleșeriu, din comuna Viișoara, a fost ales delegat titular al acestui cerc pentru a participa la Marea Adunare Națională Română și la alte Mari Adunări Naționale Române, care eventual o să mai fie convocate în decursul anului acestuia ori în anul următor și a contribui cu votul la deciderea asupra sorții viitoare a neamului românesc din Transilvania, Ungaria și Banatul Timișan. De asemenea, a participat în calitate de bărbat de încredere reprezentând comuna Viișoara, la adunarea electorală a cercului electoral Dumbrăveni, ținută în sala festivă a restaurantului din Dumbrăveni, la 27 noiembrie 1918, unde au fost aleși cei 5 delegați ai acestui cerc pentru a participa la Marea Unire. După Unire s-a implicat doar parțial în politică. A fost membru al Partidului Național Român și apoi al Partidului Național Țărănesc. În urma alegerilor locale din 4 iunie 1926 a fost ales membru al Consiliului județean Târnava Mică, pentru perioada 1926-1930, făcând parte din Comisia cultelor și de învățământ. Ulterior a fost ales secretar al Consiliului județean. La 14 septembrie 1929 a fost aleasă noua Cameră agricolă a județului Târnava Mică, fiind ales membru al Camerei. În perioada anilor 1926-1938 a fost membru de drept în Consiliul comunal Viișoara. Pe linie culturală a fost membru al Despărțământului Dumbrăveni al Astrei, din anul 1915. A fost și membru în Consiliul de administrație la „Mugurul", însoțire economică și comercială din Dumbrăveni (1909). A decedat în localitatea unde a păstorit peste 50 de ani. Mormântul se află în curtea bisericii ortodoxe din Domald.
Această memorabilă zi de 1 Decembrie 1918 a devenit pentru noi, românii, prefacerea visului în realitate. Prefacere pentru că el era și trebuia doar să se manifeste. Crez și împlinire, Unirea este pentru români o permanentă chemare la muncă, la viață, la bucurie și desăvârșire. Conștiința de fii ai Bisericii dreptmăritoare este un îndemn, o chezășie, dar și o mărturie a părtășiei noastre la opera de înflorire a gliei străbune, de care ne simțim atât de legați prin obârșie. Să facem deci din crezul și împlinirea Unirii un imn al muncii, al bucuriei și al desăvârșirii. Și unitatea de cultură a țărilor române a fost o realitate puternică în viața poporului nostru. Creația populară unitară, izvorâtă din viața comună a întregului neam românesc, a contribuit la rândul ei la păstrarea și perpetuarea ideii de unitate a poporului nostru. Ea a stat la temelia formării culturii noastre naționale.
