Responsabilitate în criza din sănătate

Distribuie pe:

Aș dori ca pledoaria mea, referitoare la sistemul nostru național de sănătate, să pornească de la o întrebare cu răspuns previzibil: s-ar putea înțelege oare realitatea prezentă, din acest domeniu de „prioritate în guvernare" (mai ales acum, când ne confruntăm cu o amplă mișcare socială a cadrelor medicale, ale căror revendicări salariale sunt pe deplin legitime) dacă facem abstracție de realitatea de perspectivă în ce privește situația și numărul medicilor, al asistenților din spitalele României și, în definitiv, de sentimentul creștin al dăinuirii ființei noastre naționale în istorie? Evident că nu!

Și situația este cu atât mai îngrijorătoare, pentru toți cetățenii țării, cu cât datele statistice în domeniu sunt de o gravitate identică poate cu un impact seismic asupra tuturor conștiințelor: România este pe penultimul loc în UE, având 223 de medici la suta de mii de locuitori! Cu alte cuvinte, dintr-un total de 83.000 de cadre medicale, au mai rămas în țară cu puțin peste jumătate din aceștia (mai exact, populația este deservită de circa 45.000 de medici, din care mai mult de jumătate - adică 24.104 - sunt în vârstă de peste 40 de ani)!

Ce s-a întâmplat? Cum s-a ajuns în această situație dramatică? Răspunsul îl știm cu toții! Știm că statul, prin instituțiile sale executive și legislative, a „girat", din păcate, o politică nefastă în ceea ce privește sănătatea, pot chiar să o numesc inumană, dacă mă gândesc nu numai la remunerația deficitară, dar și la „zelul" cu care s-a decis desființarea spitalelor, la indiferența cu dotările tehnice necesare, la condițiile improprii în care sunt tratați bolnavii (sunt situații când doi pacienți stau într-un singur pat!) și, bineînțeles, nu în ultimul rând, dacă mă gândesc și la mesajul politic refractar al unora de a-i îndemna pe angajații spitalelor (explicit sau implicit) să plece pur și simplu din țară: momentul de vârf al „exodului" s-a produs în 2011, când 16.500 de medici au decis să plece din România, la „recomandarea" domnului președinte Băsescu de a-și face astfel o „carieră" în Occident (precizez, pentru politicienii care vor și pot să înțeleagă „fenomenul" frustrării românilor de dreptul elementar al unor servicii medicale de calitate că, din 2007 și până în 2013, au părăsit România nu mai puțin de 38.000 de medici și asistenți sociali)!

Datele statistice prezentate de mine mai sus sunt, desigur, suficient de edificatoare pentru a înțelege precaritatea situației prezente și de perspectivă din sănătate. Care este „explicația" oficială? Că nu se poate face o salarizare onorabilă a cadrelor medicale pentru că nu sunt bani la bugetul de stat! Da, domnilor, dar voință este la nivelul autorităților competente ale statului? Este? Dacă este voință, atunci să se găsească soluții pentru remedierea situației cel puțin delicate din sănătatea publică! Nu sunt nici soluții pentru alocarea unui procent corespunzător din PIB pentru rezolvarea problemei? Atunci înseamnă că avem de-a face cu o lipsă de voință, care ne arată de fapt o incompetență politică, în ciuda faptului că, de exemplu, ar mai fi încă mult de lucru în ce privește combaterea economiei subterane (a evaziunii fiscale)! Și ce antidot mai bun ar avea oare incompetența decât, pentru binele tuturor, demisia?

Lasă un comentariu