„Dragostea nu se poate stinge"

Distribuie pe:

Părinții mei au fost căsătoriți timp de 55 de ani. Într-o dimineață pe când cobora scările, ca să pregătească micul dejun, mama a făcut infarct. Tatăl meu a prins-o, a ridicat-o, cum a putut și a urcat-o în mașină. Cu toată viteza, tot timpul în depășire și, nerespectând regulile, a reușit să o ducă la spital. Din nefericire era prea târziu. În timpul înmormântării, tatăl meu nu a scos niciun cuvânt, privirea lui părea pierdută. Aproape că nici nu a plâns. În acea noapte, toți copiii am stat cu el. Într-o atmosferă de durere și nostalgie, ne-am amintit câteva momente vesele din viața noastră de familie.

La un moment dat, tatăl meu ne-a cerut să-l ducem la cimitir. Am încercat să-l convingem că era noapte și nu putem să facem asta. „Nu vă certați, vă rog, cu un om care tocmai a pierdut-o pe cea care i-a fost alături timp de 55 de ani". A urmat un moment de liniște respectoasă și apoi am plecat la cimitir. Ajunși la mormânt, tatăl meu a mângâiat piatra, a plâns și a început să ne spună: „Au fost 55 de ani frumoși! Știți? Nimeni nu poate vorbi despre iubirea adevărată, dacă nu știe ce înseamnă să petreci astfel viața cu o femeie. Amândoi am trecut prin momente de criză. Când mi-am schimbat serviciul, ne-am făcut bagajele, am vândut casa și ne-am mutat în alt oraș. Am împărțit bucuria de a ne vedea copiii cu facultatea terminată, am plâns unul lângă altul la pierderea celor dragi, ne-am rugat împreună în saloanele de spital, ne-am avut alături la durere și ne-am iertat greșelile unul altuia. Copii, acum ea s-a dus și sunt mulțumit. Știți de ce? Pentru că a plecat înaintea mea și nu a trebuit să treacă prin agonia și durerea de a mă îngropa, de a rămâne singură după plecarea mea. Sunt eu cel care trece prin aceasta și îi mulțumesc lui Dumnezeu! O iubesc atât de mult încât n-aș fi dorit ca ea să sufere".

(Sursa: Gândul de dimineață)

Lasă un comentariu