Am văzut patru din cele șase filme programate în acest sfârșit de săptămână la Arta prin meritul Ambasadei Norvegiei, Primăriei și asociației K'arte, deși am urmărit cam toate festivalurile de gen, toate gratuite, ale filmului European din mai multe țări, care se vede că depășește de departe cinematograful american, mult prea comercial, totuși, cinematografia norvegiană le depășește și pe acelea. Toate filmele vizionate au fost impecabile, deși de factură diferită, se vede că provin din cea mai bogată țară, după părerea elvețienilor care spun că doar Norvegia depășește Elveția ca prosperitate financiară, din întreaga lume. Acest lucru se vede clar și în cinematografie, nu doar prin decorurile luxuriante ale caselor, reale, indiferent de epocă. Cunosc această țară indirect, mai mult din prisma literaturii, mai precis a pieselor lui Ibsen cu care mi-am petrecut un an din viață, studenția clujeană. De aceea am fost foarte curioasă să cunosc vestitele fiorduri, despre care scria atât de mult Henrik Ibsen, care au lipsit spre surprinderea mea din filmele vizionate, cu nume atât de ciudate, dar limba atât de armonioasă și melodioasă, din categoria celor germanice.
Victoria, de exemplu, este un film în genul Titanic, romantic, la fel de trist, dar aici ea moare de tuberculoză, boală pentru care pe atunci nu exista niciun tratament, cu un actor mai bun decât Di Caprio, foarte asemănător acestuia, Jakob Oftebro fiind vedeta cinematografului norvegian, care face un rol chiar și mai bun în Ultimul rege, film vizionat cu o seară înainte, și mai complicat, având în vedere că acțiunea se petrecea în anii 1200. Primul film din seara a doua, Before snowfall, tradus Înainte de căderea zăpezii, nu avea chiar nicio legătură cu Norvegia, se petrecea în Kurdistan, în zilele noastre, povestind drama femeilor vândute care nu se căsătoresc din dragoste, și a războiului cu același dramatism ca și luptele pe cai și pe schiuri de cu o seară înainte. Subiectul este absurd, un tânăr pleacă în Istanbul să-și omoare sora fiindcă a fugit de acasă cu cel pe care îl iubea, dar este el omorât fiindcă ajută o tânără să-și regăsească tatăl, ajuns cântăreț în Berlin. A fost o ocazie și de învățare a geografiei și politicii.
Cinematograful norvegian este unul trist și melancolic, din cât am văzut, cu excepția ultimului film, Staying alive, cel mai ancorat în prezent, titlul fiind dat de piesa celor de la Bee Gees, iar în film apare chiar Johnny Logan cântând șlagărul la fel de arhicunoscut Hold me now. Este un film despre regăsirea echilibrului unei femei care află că fericirea se află în libertate ca alternativă mai bună decât familia cu doi copii, destrămată. Aici ea este mult mai bună decât cel care o înșeală. În celălalt film, Victoria, Jakob Oftebro este însă mult mai bun decât partenera lui și din viața reală, chiar dacă personajul jucat de actriță dă numele filmului. Ca și în Titanic, unde el era mult mai bun decât ea, ca actor. Subiectul este același, o fată bogată de care se îndrăgostește un tânăr sărac, o iubire imposibilă care nu se realizează, la fel ca în oscarizatul film citat. Însă părerea unanimă a celor prezenți este că toate filmele norvegiene, din care chiar regret că nu le-am văzut și pe primele două, depășesc absolute toate așteptările și filmele celorlalte continente, chiar și cel american!
În privința festivalului de la cinematograful Arta, al Primăriei, de asemenea, pentru a nu știu câta oară, depășește, de asemenea, toate kitschurile și improvizațiile de festivaluri ale Consiliului Județean, cel mai recent fiind o dezamăgire crasă precum cel de la Călugăreni de anul trecut, ambele eșecuri începând de la comportamentele defecte ale organizatorilor, dar și neprofesionalismul de a consulta adevărați specialiști în domeniul abordat, fie că e vorba de operă sau armuri romane.
În ceea ce privește Primăria orașului, se vede din nou că ospitalitatea a făcut casă bună cu adevărata calitate, deci numai această instituție reușește deocamdată să dovedească respect și aplanare a conflictelor etnice. Repet, Primăria merită felicitări pentru tot ce ține de cinematograful Arta, de la invitarea unor mari personalități în acel spațiu până la profesionalismul alegerii celor mai bune filme posibile, pe care, personal, doar acolo le-am văzut! Nota 10 pentru festivalul norvegian și pentru o nouă țară cunoscută mai bine prin intermediul cinematografiei decât al călătoriei!
