Laszlo Balint, antrenor ASA: „Jucătorii trebuie să înțeleagă că lupta din anul acesta va fi una crâncenă"

Distribuie pe:

Laszlo Balint, antrenorul formației ASA Târgu-Mureș, a vorbit despre situația din cadrul echipei, mărturisind că noul sezon va reprezenta o luptă. „Este mult de lucru. În primul rând, ne dorim cu toții să se rezolve situația juridică, să se aprobe planul de reorganizare, dar semnalele, în acest sens, sunt pozitive. La acest moment, avem câteva noutăți certe, dar vor sosi și alți jucători. Eu sper să rezolvăm și să încropim un lot valoros, pentru că pretențiile sunt mari, toată lumea așteaptă reintoarcerea ASA-ului în prima ligă. Eu cred că se vor înscrie cel puțin șase echipe la nivelul luptei pentru promovare. Au fost făcute câteva mutări interesante. Vrem să aducem jucători tineri, dar și jucători cu experiență. Mi-e teamă că vom suferi la omogenitatea lotului, dar sunt provocări inerente pentru un antrenor. Mai avem o săptămână în care ne vom pregăti la Târgu-Mureș și vom încheia cu un joc împotriva unei echipe de Liga a IV-a. Noi ne dorim să facem o echipă valoroasă, în care fiecare jucător să își aducă contribuția. Avem nevoie de jucători care să confirme din prima clipă când intră pe teren. Ne-am gândit să facem o selecție foarte atentă, pentru că jucătorii trebuie să înțeleagă că lupta din anul acesta va fi una crâncenă. Vrem să creăm cu grup puternic cu ambiție și determinare", a declarat Laszlo Balint.

Lasă un comentariu