LIPSA COPIILOR ÎI AFECTEAZĂ PSIHIC PE BĂRBAȚI

Distribuie pe:

Cercetătorii australieni de la Universitatea Monash, citați de descopera.ro, susțin că bărbații nu sunt conștienți că vârsta le afectează fertilitatea și riscă să amâne prea mult momentul în care vor să conceapă copii. Ca urmare, ei se pot confrunta cu probleme de sănătate mintală și pot suferi la fel de mult ca și femeile care nu reușesc să devină mame.

„În cadrul studiului nostru, am examinat 46 de cercetări realizate la nivel internațional și am observat că majoritatea bărbaților tineri au declarat că își doresc cel puțin doi copii. Însă, cei mai mulți puneau mai presus o slujbă cu normă întreagă și o stare financiară bună decât începerea vieții de familie, dovedind o lipsă de informație în ceea ce privește modul în care vârsta afectează fertilitatea partenerilor de viață, indiferent de sexul acestora.

Bărbații își doresc la fel de mult ca și femeile să aibă copii, paternitatea fiind chiar mai importantă pentru ei.

Totodată, ei cred că declinul în ceea ce privește fertilitatea femeilor începe la circa 40 de ani, când de fapt este destul de târziu. În ceea ce îi privește, bărbații s-au arătat dispuși să apeleze la tratamentele de fertilizare in vitro (FIV) pentru a avea copii după vârsta de 37 de ani.

În general, fertilitatea unei femei atinge punctul culminant în a doua parte a celui de-al doilea deceniu de viață, în jur de 30 de ani, înregistrând un declin treptat dar constant de la aproximativ 32 de ani, urmând ca după 35 de ani capacitatea de a avea copii să scadă considerabil. În jurul vârstei de 30 de ani, o femeie are 20% șanse de a concepe un copil în fiecare lună, șansele ajungând la numi 5% la 40 de ani.

Se pune prea mare accent pe tehnologie, deși în realitate FIV nu poate face nimic în ceea ce privește infertilitatea cauzată de vârstă din cauza declinului biologic al ovulelor și al spermei. Vârsta reprezintă un factor care nu poate fi influențat prin tratament.

Bărbații se așteaptă ca într-o bună zi să devină părinți, însă acest lucru ține de a lua decizia și de a o duce la îndeplinire, nu de a trăi o adolescență prelungită și de a evita responsabilitățile.

Cei care au declarat că și-au dorit copii însă nu au reușit acest lucru au avut un risc mai mare să fie afectați de probleme de sănătate mintală în comparație cu cei care au devenit tați. Imposibilitatea de a avea copii este la fel de dureroasă pentru bărbați ca și pentru femei și le afectează sănătatea psihică", explică specialiștii australieni.

 

Lasă un comentariu