Programul proiectelor, acțiunilor și manifestărilor ce vor fi organizate în județele Covasna, Harghita și Mureș pentru aniversarea Centenarului Marii Uniri

Distribuie pe:

Programul dăinuirii românești în Arcul Intracarpatic „Spre următoarea 100 de ani și cele ce urmează"

Instituțiile și asociațiile culturale românești care fac parte din Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș vor iniția o serie de proiecte și manifestări, care se vor înscrie în programul național de aniversare a Centenarului Marii Uniri, astfel:

• Continuarea demersurilor în vederea elaborării de către Guvernul României a unei strategii de dezvoltare economică prioritară pentru județele Covasna, Harghita și Mureș, cu finalitate în crearea unor noi locuri de muncă și stoparea declinului demografic din aceste județe.

• FCRCHM își va intensifica și diversifica demersurile pentru sporirea preocupării statului român de a proteja identitatea comunităților românești și de a le întări potențialul pentru consolidarea instituțiilor identitare fundamentale - biserica ortodoxă, școala în limba română, instituțiile și asociațiile culturale românești.

• Susținerea comunităților românești din județele Covasna, Harghita și Mureș pentru realizarea proiectelor pe care și le propun în cunoașterea istoriei locale, redactarea unor lucrări monografice, prezervarea și afirmarea culturii populare, a tradițiilor și folclorului românesc.

• Continuarea demersurilor privind cinstirea liderilor comunităților românești din județele Covasna, Harghita și Mureș care au participat la pregătirea, înfăptuirea și consolidarea Marii Uniri.

• Inițierea unei propuneri legislative care să prevadă obligativitatea acordării numelui unor personalități care și-au adus contribuția la Marea Unire, a unor străzi centrale din municipiile reședință de județ și din alte orașe principale din fiecare județ.

• Înălțarea monumentului înfăptuitorilor Marii Uniri originari din sud-estul Transilvaniei.

• Înălțarea de statui/busturi unor corifei ai Marii Uniri din județele Covasna și Harghita: episcopilor Veniamin Nistor și Emilian Antal, protopopilor Aurel Nistor, Ioan Rafiroiu, Elie Câmpeanu, profesorilor Teodor Chindea, Octavian Dobrotă, Nicolae Vleja, juriștilor Izidor Rauca Răuceanu, Aurel Oțetea și altora.

• Ridicarea Monumentului martirilor, deportaților și refugiaților din județele Covasna, Harghita și Mureș - victime ale intoleranței din timpul războiului civil din anii 1848 -1849, 1916 -1918 și al celei instaurate în urma Dictatului de la Viena, din septembrie 1940.

• Inițierea unor demersuri pentru acordarea denumirilor unor școli, instituții de cultură și străzi a numelui unor preoți, învățători, profesori, publiciști și alți lideri locali ai comunităților românești din județele Covasna, Harghita și Mureș și dezvelirea unor plăci comemorative dedicate acestora, pe clădiri unde s-au născut sau au activat.

• Editarea unor lucrări în colecția Centenarul Marii Uniri, din cadrul Editurii Eurocarpatica, din care menționăm: Participarea românilor din județele Covasna și Harghita la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918; Biserica ortodoxă din județele Covasna și Harghita în perioada interbelică; Presa românească din județele Covasna și Harghita (1919 -2018); Viața publică din Sfântu Gheorghe (1919 -1989; albumele Din patrimoniul cultural al românilor din județele Covasna și Harghita; Viața culturală română și maghiară din județele Covasna și Harghita în imagini (1919-1989).

• Sprijinirea cercetărilor privind relațiile dintre secui și românii din Transilvania, Moldova și Țara Românească, precum și cele referitoare la interferențele culturale româno-maghiare din sud-estul Transilvaniei.

• Sprijinirea manifestărilor de cultură și spiritualitate românească organizate de asociațiile membre ale Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, a parohiilor ortodoxe și a școlilor în limba română din aceste județe, a instituțiilor și asociațiilor partenere.

• Pregătirea și vernisarea expoziției documentare Românii din sud-estul Transilvaniei și Marea Unire.

• Organizarea unui ciclu de dezbateri pe teme precum: Românii din Arcul Intracarpatic în România Centenară; Conviețuirea interetnică româno-maghiară din județele Covasna și Harghita după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918; Înfăptuirea spiritului generos al Rezoluției de la Alba Iulia.

• Colaborare cu instituțiile Prefectului din județele Covasna și Harghita pentru acordarea unor distincții anuale personalităților care s-au remarcat în viața publică a celor două județe, după modelul Instituției Prefectului județului Mureș, care acordă anual distincția Fibula de la Suseni, de Ziua Națională a României.

• Colaborare cu fiecare comunitate românească, atât din localități monoetnice românești, cât și localități etnic mixte din județele Covasna și Harghita pentru acordarea titlului onorific Pro Urbe, respectiv Cetățean de onoare al comunității românești din localitatea respectivă.

• Inițierea, cu prioritate, a unor proiecte care să asigure atragerea tineretului la acțiunile organizate de asociațiile culturale membre ale FCRCHM.

• Forumul va acționa pentru sporirea numărului personalităților vieții publice românești care susțin cauza românilor din Arcul Intracarpatic și normalizarea conviețuirii interetnice din județele unde românii sunt numeric minoritari.

• Elaborarea, cu ajutorul specialiștilor în comunicare, a unei strategii de îmbunătățire a imaginii publice a românilor din Arcul Intracarpatic, în istorie și contemporaneitate.

• Monitorizarea cazurilor de discriminare a populației românești din localitățile județelor Covasna și Harghita și prezentarea acestora instituțiilor abilitate: Parchet, Avocatul Poporului, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, mass-media.

• Stabilirea unor parteneriate cu ONG-urile din țară și străinătate care urmăresc promovarea proiectelor ce vizează consolidarea relațiilor culturale, sociale și civice româno-maghiare.

• Extinderea în mai multe localități ale județelor Harghita, Covasna și Mureș a proiectelor „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!" și „Primăvara harghiteană a prieteniei", inițiate și realizate de Asociația Comunitară Românească din Miercurea-Ciuc, proiecte care își propun să realizeze stimularea învățării limbii române de către copiii maghiari și o mai bună cunoaștere reciprocă între copiii români și maghiari din zonă

• Demararea unui dialog real cu reprezentanții comunității maghiare în problemele identitare de interes comun, în vederea găsirii unor soluții comune pentru o mai bună cunoaștere și pentru preîntâmpinarea tensiunilor interetnice.

• Crearea unui volum de istorie a comunității etnice a secuilor și a colaborării lor cu românii de-a lungul secolelor, prin solicitarea colaborării unor specialiști români de prestigiu, pentru a se cunoaște istoria adevărată a acestei comunități, fără distorsiuni, omisiuni și interpretări tendențioase din motive ideologice autonomiste, cu respect pentru valorile de civilizație create de această comunitate.

Miercurea Ciuc, 1 iulie 2017

 

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

str. Miko Imre, nr. 2, mun. SF. GHEORGHE, jud. COVASNA, tel./fax: 0267.313534

email: cohara-ro@yahoo.com

www.forumharghitacovasna.ro

                                                                                                                                

Lasă un comentariu