În locul actualului Lac Ursu din Sovata, se spune că ar fi existat cândva o fermecătoare zână. Ea avea o mare putere magică, însă nici ea nu a putut să se ia în luptă cu puterea dragostei. Într-o zi, plimbându-se prin pădure, aceasta s-a îndrăgostit de un păstor frumos. De atunci, în fiecare zi cobora în vale, pentru a-l asculta pe mândrul flăcău cum cânta din fluier.
După puțin timp, frumoasa zână l-a văzut pe păstor sărutându-se și îmbrățișându-se cu o pământeancă. Zâna, întristată, l-a blestemat pe păstor și pe oile sale și pe fată, prefăcându-i în stane de piatră. Oile se pot vedea și azi în vale.
Cu toate acestea, zâna nu a uitat de dragostea ei, continuând să colinde peste munți și văi, flămândă, însetată, cu veșmintele și voalul ei cel alb sfâșiat de natură. În urma voalului, au răsărit flori albe de sare, iar dedesubtul acestora, munți de sare.
După un timp, zâna a ajuns la casa ei, unde jarul din sobă abia pâlpâia. Tristă, și-a blestemat casa, iar aceasta s-a surpat și a dispărut în gol. Deasupra casei, s-a format lacul, iar căldura vetrei încălzește și azi fundul lacului.
Zâna, întristată, a umblat mai departe, până la vârful muntelui unde în timpul nopții tot plânge de atunci. Se spune că, dacă tragi cu urechea, poți asculta cum aceasta suspină și geme de întristare. Din ochi îi curg lacrimile care se adună jos în vale. Acest loc este numit astăzi Lacul Negru.
