Iubitorilor de arginți le trimit acest catren, poate vor cumpăni: Oricât ne-am zbate, cât ne-am opinti, ca mâine toți, la fel, ne-om întâlni, în tăcerile de veșnicii. Aron Cotruș
Am aflat de existența Hecatonchirilor căutând prin dicționarul zeităților Greciei antice. De ce sunt numiți Hecatonchiri? În greacă hekatón înseamnă o sută, iar kheír, mână, deci zicerea vrea să spună că acești Hecatonchiri sunt niște ființe asemănătoare omului, dăruite fiecare cu câte o sută de mâini.
Hecatonchiri sunt și pe la noi, nu rămași de la grecii antici, ci formați loco, în zilele noastre, imediat după revoluție. Singura asemănare a celor din antichitate cu cei din zilele noastre, și de pe la noi, sunt cele o sută de mâini, atât.
Și pentru că cei de la noi nu-s de viță nobilă, nu-s coborâtori din zei, i-aș reboteza cu sutiști, de
la sută, adică o sută de mâini. Apelativul hecatonchir este întortocheat, împiedicat, n-are haz și nu-i spune nimic omului de la noi.
Cei din antichitate sunt copiii lui Uranus, zeul cerului și ai Gheei, zeița pământului care, important de știut, s-au născut după chaos. Deci părinții Hecatonchirilor s-au născut după chaos, după ce starea de dezordine primordială a materiei s-a limpezit. Părinții sutiștilor de la noi, din zilele noastre, s-au născut înainte de haos. Haosul, starea de dezordine din zilele noastre au provocat-o la noi chiar ei, sutiștii băștinași.
Uranus își arunca periodic progeniturile în Tartar, o instituție asemănătoare iadului nostru, cel de toate zilele, dar erau salvați de fiecare dată de Zeus.
Sutiștii de la noi nu au de-a face cu Tartarul, cu toate că mulți ar merita să-și plătească greșelile prin suferință, acolo, în cazanele cu smoală. Sutiștii noștri se poticnesc de penitenciar dar sunt salvați de-acolo, tot la doi ani, de legea blândă, compătimitoare, milostivă și generoasă.
Numai câțiva, din zilele noastre, sunt „convocați" la închisoare și rebotezați sutiști-șutiști. Sutiști, adică cei cu o sută de mâini, și șutiști pentru ce au fost trimiși acolo, în temniță (a șuti - a fura, din argoul pușcăriașilor). Edificiile restrictive sunt dotate pentru ei cu telefoane fixe și mobile, televiziune prin cablu și spații pentru cugetare adâncă, reflecții despre condiția umană, săli de meditație, săli de redactare a operelor literare sau istorice, săli de concentrare mentală sau spirituală care au ca scop, după atingerea unor nivele succesive, obținerea eliberării.
Gratiile nu-i jignesc, nu-i rușinează, nu le schimbă intențiile. Nu le anulează sau nu le domesticesc comportarea, obiceiurile, năravurile și asta pentru că ei sunt moral insanitis sau poate că nici nu-s dăruiți cu morală. Temnița nu-i sperie. Încarcerarea o privesc ca pe un exercițiu de relaxare de 2, maximum 3 ani, după care ei știu că ies de-acolo cu „mâinile curate" tunși, rași și frezați. Când ajung comentatori moraliști la tv, absolut toți strecoară în vorbire și nevinovăția lor odată cu râsul în barbă transmis credulilor, celor care nu știu să se „descurce" în viață, și-și încheie discursul cu convingerea că l-a șmecherit pe prost și de această dată.
Sarcina Hecatonchirilor din antichitate era să păzească ușile lumii de dincolo, atât.
Ai noștri au de-a face cu descuiatul ușilor. Le caută asiduu, mai ales pe cele din dos, nu ca să le păzească, ci ca să se strecoare prin ele, pe nesimțite, spre spații cu funcții, poziții cât mai neobișnuite, nemaipomenite, epatante, rentabile, profitabile.
Pe cei cu o sută de mâini de la noi nu-i interesează lumea de dincolo, nici trecutul pământean. Dictatura proletară neîngrădită de lege, care i-a făcut în acea vreme oameni de frunte, cunoscuți, cu trecere, nu mai vor s-o recunoască. Se dezic de ea, o consideră dezgustătoare, josnică, detestabilă. Pe sutiști-șutiștii de la noi îi interesează strict lumea de aici, lumea pământeană, cea de acum, cea de toate zilele.
Sutiști-șutiștii de la noi sunt nesătui de arginți. Nimeni nu mi-a putut explica până acum de ce ăștia nu se pot opri din pungășeală. Acuma știu. Au o sută de mâini și un singur țel: bani, bani mulți, bani cât mai mulți. Sunt nesățioși, nu se mulțumesc cu ce au. Ei caută să obțină, să acapareze cât mai mulți arginți. Sunt lacomi, avizi, nesătui. Doctoratul lor este opțional, decorativ, numai cu efecte de suprafață și fără nicio valoare științifică.
Unuia, odată, i-am citat un catren știut de la bunica lui, dar nu l-a impresionat. Iată-l: - Din averea strânsă-n taină/ Dă săracului un ban/ Că la cea din urmă haină/ Nu ai nici un buzunar.
Când am terminat catrenul, ilicitul, cel cu arginții, cel cu doctoratul, cel care avea dificultăți cu tabla înmulțirii, mi-a arătat cu degetul mijlociu un gest obscen.
Un fapt este sigur că ăștia nu vor să înțeleagă că tot ce au „pus pe foc" Horia, Doja și Tudor cel din Vladimiri, tot ce au legat Cuza, Carol, Ferdinand și Maria în 80 de ani, șutiștii de la noi, cu „talentul" celor o sută de mâini, anulează organizarea statală, lichidează avuția națională și idiotizează populația săracă, totul în cursul trăirii lor pe acest pământ. Ei nu realizează că dacă nu se vor izola a la Robinson, pe o insulă din Pacific, vor rămâne pe mâna lui Werböczy și nu le va fi ușor să-și termine viața neluați în seamă, fără statut.
În ultimul timp a apărut în justiție o muiere obraznică care s-a pus de-a curmezișul sutiști-șutiștilor. Nu se lasă la vorbă blândă, nici la vorbă aspră, nici la momeală, nici la amenințări. O armată de bărbați adevărați, învăluiți în mantaua supermanului, dotați cu mijloace de detronare, înarmați cu argumente făcute, prefăcute și contrafăcute, își dau silința pe la toate posturile de televiziune să o pedepsească pe neînfricata, dârza și obraznica muiere. Toți bărbații, în cor, umblă să-i dibuie călcăiul vulnerabil, dar ciuciu.
Cucoana, zeloasă și ea, își dă silința să-i termine pe cei cu o sută de mâini pentru că nu pricepe că nu aceasta-i rezolvarea. Bagi la zdup 5-6 pe an și ce-ai rezolvat? Restul cohortei de prestidigitatori, cei care au o mare agilitate în mânuirea arginților, rămân pe poziții de secătuire a țării. În final, sunt nerăbdători s-ajungă și ei la „cântărit", să se spele de păcate și-apoi să se așeze în strană, spășiți.
Ia, încercați să-i băgați pe toți, cu iuțeală, la 20 de ani de închisoare, fără scăzământ la număr de ani dobândit cu „Scrieri Alese". Dacă se returnează grabnic tot bănetul șterpelit și risipit prin băncile străine, îi reduci pedeapsa, imediat, la numai doi ani și-i lași la vatră, să-și săvârșească pedeapsa acasă, în familie.
Ce realizezi? Unus - te porți omenește cu Șterpelică, te pui bine și-i liniștești pe cei de la Curtea de la Strasbourg. Duo - îți recuperezi paguba. Terci - îngrijirea și alimentația „trec" pe seama iertatului. Quattuor - Ciordescu vede și simte pe pielea lui cum se câștigă pâinea noastră cea de toate zilele. Quinque - aerisești închisorile de-i faci mândri pe cei de la CEDO. Sex - Nu mai scoți bani din buzunarul pensionarilor pentru întreținerea în prizon a Șarlataneștilor. Septem - Începe reeducarea „cunoscuților încarcerați" - cei prinși cu ocaua mare, și neștiuților, cei în devenire, cei care de frica celor 20 de ani, se vor lepăda fără întârziere de „șterpelit".
Și, după ce am recuperat prejudiciul bănesc și după ce am fixat busola moralei în cugetul și în simțirile păcătosului, de-atunci înainte putem să-l și parafrazăm pe Constantin Tănase și să zicem:
„Și toată lumea-i mulțumită/ iar casa noastră a început să fie cinstită".
