AVANTAJELE DORMITULUI PE PARTEA STÂNGĂ

Distribuie pe:

Oamenii de știință britanici de la Centrul de Cercetare a Somnului din cadrul Universității „Loughborough", citați de descopera.ro, susțin că atunci când dormim pe partea stângă organele ne funcționează mult mai bine.

„În studiul nostru, am constatat că aproximativ 95% dintre oameni dorm în aceeași poziție pe parcursul întregii nopți, însă cel mai sănătos este dormitul pe partea stângă.

Primul avantaj îl reprezintă faptul că pe această parte se află sistemul limfatic, care transport elemente importante, cum ar fi proteine, glucoză, metaboliți și toate acele elemente ce trebuie filtrate și drenate pe partea stângă. Deci primul motiv pentru a opta pentru dormitul pe partea stângă este buna funcționare a sistemului limfatic.

De asemenea, atât stomacul, cât și pancreasul se află în principal pe partea stângă a corpului. Dacă dormim pe această parte, vom avea o digestie mai bună, întrucât este o modalitate de a direcționa mai bine sucurile digestive către stomac și de a favoriza secreția enzimelor pancreatice. Prin urmare, această poziție de somn ajută stomacul să lucreze treptat și să nu facă totul deodată, așa cum se întâmplă dacă dormim pe partea dreaptă.

Această poziție ajută și la atenuarea simptomelor refluxului gastroesofagian, care apare în urma slăbirii sfincterului esofagian interior, ceea ce permite întoarcerea unei părți a conținutului acid din stomac.

Peste 80% din inimă se află pe partea stângă a corpului, motiv pentru care, dacă dormim pe această parte, vom fi mai sănătoși.

Un alt aspect ce merită luat în considerare este faptul că, pentru a ajunge la abdomen, aorta părăsește zona inimii, creând un arc înspre partea stângă a corpului. Dacă dormim pe această parte, inima va pompa sângele mai ușor și mai bine.

Splina se află tot pe partea stângă a corpului. Acest organ este o parte fundamentală a sistemului limfatic. Dacă dormim pe partea stângă, lichidele vor fi direcționate mult mai ușor către splină", explică specialiștii britanici. 

Lasă un comentariu