O biserică cu cât este mai veche cu atât este mai încărcată de istorie și de spiritualitate, arată sfințenie și continuitate. Cu atât mai mult bisericile de lemn au valoarea lor incontestabilă prin vechimea spiritualității lor și de asemenea prin mesajul de natură istorică pe care îl transmit. Ținuturile mureșene sunt binecuvântate și ele cu aceste perle și comori de spiritualitate: bisericile de lemn. Ele exprimă vechime, continuitate și permanență pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu. Aceste plaiuri mirifice, de multe ori de-a lungul istoriei au fost atât de încercate de greutăți, necazuri, vicisitudini, însă credința nezdruncinată a acestor oameni de aici și de pretutindeni, precum și rugăciunile lor făcute la altarele seculare ale bisericilor lor au făcut ca pronia dumnezeiască să-i ocrotească de fiecare dată, să-i ferească de toate relele abătute asupra lor, ca să-și poată continua viața în tihna specifică adevăratului creștin ardelean.
Cu timp în urmă, orașul Reghin, cunoscut sub denumirea de „Reghinul Săsesc", era, de fapt, o așezare urbană cu populație preponderent săsească, doar la marginile orașului (denumite maiere) se afla o populație de muncitori și zilieri români și maghiari. Acolo, la margine de oraș, românii și-au construit o biserică a lor, în anul 1725, sus, pe un dâmb. Biserica este deosebită ca stil, în formă de cruce, adusă de o seamă de români macedoneni stabiliți prin partea locului ca negustori. Aceștia, întărind puterea economică a românilor localnici, au ajutat fără îndoială la construcția bisericii. Biserica este construită din bârne de brad, netencuită exterior, pe tălpi de stejar de aproximativ 60 cm, în formă de cruce, altarul poligonal fiind mai strâmt decât lățimea naosului și având 7 fețe, din care paralelele N și S mai mari, ca să dea spațiu interiorului.
Inițial, biserica nu a avut nici tindă, nici turn, nici clopotniță, abia în anul 1791 protopopul Petru Maior, marele cărturar, i-a adăugat tinda și clopotnița, fiind slujitorul bisericii. Biserica are peste tot un singur acoperiș din șindrilă, dar la altar acoperișul nu se acomodează planului, având 3 și nu 7 fețe, iar la absidele laterale 3 și nu 5 m, cum cere planul. Încheieturile altarului, ale absidelor au o lucrătură de mare iscusință, dovedind îndemânarea de artist a meșterului lemnar anonim, care a executat construcția cu mare măiestrie.
Altarul a fost pictat de Toader Zugravul, care a lucrat prin aceste părți, pe la anul 1760. Pictura este executată direct pe lemn, împodobind altarul integral, cu respectarea rânduielii erminiei ortodoxe, făcând îndreptățită presupunerea că Toader Zugravul s-a aflat în legătură cu Sfântul Munte Athos. Iconostasul - tâmpla - are înspre naos icoanele împărătești executate mai târziu, biserica suferind renovări, dintre care una din 1857, mențiunea fiind făcută chiar pe iconostas, în altar. Deasupra ușilor se află lucrări ale aceluiași Toader Zugravul, 14 prăznicare, pe dosul unuia aflându-se semnătura originală a marelui zugrav.
Nu se cunosc numele slujitorilor dinainte de Petru Maior și nici chiar ale celor de după el, știindu-se doar din tradiție că biserica a fost deservită de călugări necunoscuți, până la părintele Pamfil, care a slujit 40 de ani, apoi preotul Basiliu Mare a slujit 30 de ani, iar preotul Petru Ciobotaru 40 de ani. Ultimii doi sunt înmormântați în apropierea bisericii. A urmat preotul Ioan Oprinca până în anul 1940, preotul Iuliu Man slujind apoi până în 1948.
De la anul 1948 până la 1985, biserica a fost afiliată Parohiei Reghin II. În anul 1985, se reînființează parohia sub denumirea „Petru Maior", redată cultului creștin, iar credincioșii îi acordă o grijă deosebită, fiind executate lucrări de conservare prin îngrijirea preotului Ilie Damian, ajutat de un Consiliu parohial competent. Azi, Parohia „Petru Maior" este păstorită de vrednicul și harnicul preot Daniel Ciolocoiu, care poartă de grijă și de această biserică monument istoric.
Biserica monument istoric „Petru Maior" este vizitată de numeroși turiști de pretutindeni, care au aprecieri elogioase la adresa ei. Sunt necesare însă lucrări de reparații și restaurare și repunerea ei în circuitul public, prin amenajarea ca muzeu al spiritualității ortodoxe românești.
