Vremuri biblice

Una din cărțile gazetarului religios de la Sibiu, părintele Iosif Trifa, se intitulează sugestiv „Trăim vremuri biblice", lucrare care caută să identifice și să interpreteze evenimente ale istoriei contemporane, în lumina Sfintelor Scripturi. Poate că n-am ajuns încă în aceste vremuri. Poate am intrat în ele. Singur Tatăl ceresc știe. Un lucru însă e sigur: trăim vremuri biblice care strigă spre noi să ne lăsăm de răutăți și să ne întoarcem de îndată la Tatăl ceresc. Din carte am ales o întâmplare cu mult înțeles sufletesc:

Se spune că, șapte oameni s-au pus într-o noapte pe chef la o crâșmă. Afară plouă. Înăuntru oamenii beau, răcnesc și suduie, „întrecându-se a se arăta unul mai al dracului decât celălalt". Dar afară ploaia se întețește. S-aude vuietul valurilor. E inundație. Nu mai e chip de plecare. Crâșma e înconjurată de valuri fioroase. Veselia a amuțit. Înjurăturile au încetat. Apa crește văzând cu ochii. Cei șapte încep a se certa: „Tu m-ai îndemnat să vin astăzi la cârciumă…" „Tu nu m-ai lăsat să plec mai devreme"… De la sfadă, lucrul ajunge la bătaie. Zboară scaunele, palmele, înjurăturile și pumnii.

Dar deodată, ușa crâșmei e izbită în lături cu putere. Apele năvălesc cu furie înăuntru. E potop. Orice încercare de scăpare e zadarnică. Cei șapte se umplu de spaima morții. Bătaia deodată încetează. Stau în fața morții și iată-i schimbați cu desăvârșire. Mâinile lor se împreună în semn de rugăciune. Simt deasupra lor fâlfâirile morții. Se apropie unii de alții… nu mai sunt dușmani. Sunt frați. Plâng și se roagă cu lacrimi fierbinți. Se îmbrățișează. În fața morții parcă s-a topit tot răul și toată ticăloșia din ei.

Dar, deodată, ploaia încetează. Apele încep a scădea. Zorile se ivesc. Primejdia a trecut, cei șapte au scăpat. Și oare ce fac cei scăpați din gura morții? Au plecat căiți? Da' de unde! Ei își ziseră: „Scăparăm de potop, a naibii mai fu și furtuna asta. Bine că scăparăm cu atât! Pentru asta se face să mai bem una și să ne bucurăm, să-i tragem un aldămaș".

Și, de bucuria scăpării, cei șapte mai traseră o noapte de chef.

Cam în chipul celor șapte chefuitori suntem și noi. Suntem oamenii lui Dumnezeu, plini de dragoste și iubire frățească, numai până ce peste capul nostru plouă cenușă, grindină și alte urgii, iar sub picioare se cutremură pământul. Dar îndată ce scăpăm de urgia cerească, facem iarăși tot aceleași urâciuni. Din frontul Primului Război Mondial, „un poporean îi scria preotului său că de va scăpa, apoi trei sferturi din viața lui le va petrece în rugăciune. Spunea părintele că l-a văzut după război, izbind cu mâna în masa unui birt și suduind de cele sfinte, de te lua o groază".

Lasă un comentariu