SE SUSPENDĂ ANGAJĂRILE ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ CENTRALĂ!

Distribuie pe:

Până la 26 iulie a.c., pe site-ul oficial al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, se află în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru administrația publică centrală, prin care se propune sistarea, cu unele excepții, a angajărilor în instituțiile centrale, până la 31 decembrie 2017.

Între timp, se constituie un comitet interministerial, care va analiza „eficiența utilizării resurselor umane la nivelul Guvernului, ministerelor, altor organe centrale de specialitate din subordinea Guvernului și a ministerelor, inclusiv serviciilor publice deconcentrate ale acestora, al autorităților administrative autonome și instituțiilor prefectului".

Potrivit proiectului, ocuparea prin concurs a posturilor din administrația centrală va fi suspendată până la finalul acestui an, însă vor exista și excepții.

Astfel, se vor putea face în continuare angajări pentru înalții funcționari publici, pentru posturile vacante din cadrul autorităților sau instituțiilor publice nou-înființate, pentru personalul de specialitate care are ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare comunitare acordate României de către Uniunea Europeană, personalul care desfășoară activități aferente Programului Național de Cadastru și Carte Funciară 2015 - 2023, posturile unice, ale căror atribuții specifice nu se regăsesc la celelalte posturi, posturile diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, posturile temporar vacante, funcțiile publice de conducere generale și specifice, funcțiile publice de conducere cu statut special și posturile militare de conducere, posturile din cadrul aparatului sistemului judiciar și personalul încadrat la cancelaria prefectului.

De menționat este și faptul că nu sunt afectate nici concursurile aflate în derulare la momentul intrării în vigoare a ordonanței de urgență, care, deocamdată, se află doar în dezbatere publică. 

Lasă un comentariu