Semne ale bolilor psihice încă nedepistate

Distribuie pe:

Mulți dintre noi suntem înconjurați de bolnavi psihic nerecunoscuți medical, de aceea trebuie să fim foarte atenți la modul lor de manifestare, să recunoaștem simptomele și să îi îndreptăm, cu mult tact, spre specialiști, singurii care îi pot ajuta. Când vine vorba de sănătatea mintală, linia dintre normal și anormal e foarte subțire, însă există unele semnale care nu ne pot înșela.

Site-ul psihologica.ro ne oferă câteva sfaturi în ceea ce privește depistarea semenilor noștri care suferă de astfel de afecțiuni, fără să știe și fără să fie încă diagnosticați.

Voci care nu există - Când cineva aude voci care nu există, e clar că acea persoană are o problemă psihică. Însă, de multe ori, simptomele nu sunt atât de evidente și numai un specialist poate spune dacă ele fac parte din normalitate sau nu.

Gânduri obsesive - Bolile psihice pot afecta gândurile unei persoane. De exemplu, aceasta are impresia greșită că este urmărită sau controlată, sentiment care o copleșește.

Schimbare bruscă de personalitate - Persoana este când euforică fără motiv, când, din contră, foarte tristă. Nu are grijă de ea însăși sau de cei care depind de ea (nu o preocupă igiena, curățenia casei, nu își îngrijește copiii).

Tulburări ale somnului - Doarme prea mult sau prea puțin, se trezește noaptea ca să mănânce, se îngrașă sau slăbește în termen scurt.

Lipsă de concentrare - Cel afectat nu se poate concentra, se străduiește prea mult ca să rezolve o problemă banală, reacționează ciudat la stimulii externi (fie are reacții exagerate la lucruri banale, fie rămâne impasibil în situații grave).

Izolare și singurătate - Bolnavul nu are prieteni, este singuratic, evită compania oamenilor. Are relații neobișnuite cu cei din jur, de pildă este dependent de ei sau, dimpotrivă, îi critică mereu. Este tot timpul în alertă, nu se simte în siguranță când sunt oameni în jur. Evită situații banale, cum ar fi un drum până la piață. În plus, are temeri exagerate fată de anumite obiecte.

Repetiții obsesive - Anumite acțiuni (cum sunt spălatul pe mâini, deschiderea sertarelor, verificarea cutiei poștale sau a adresei de e-mail, închiderea ușii sau a aragazului) devin obsesive și sunt repetate de sute de ori pe zi.

Gânduri false de grandoare - Persoana are gânduri de grandoare, fără niciun argument, este mult prea încrezătoare în propriile forțe sau concepe și demarează proiecte care sunt imposibil de realizat în realitate.

Griji exagerate - Își face griji exagerate în legătură cu probleme banale sau cu activități de zi cu zi. Persoana este agitată, euforică, vorbește mult și repede. Trece ușor de la tristețe la o veselie exagerată și invers. Vede sau aude lucruri care nu există. Râde când nu e cazul, se îmbracă extravagant, spune lucruri fără sens.

 

Lasă un comentariu