ATENȚIONARE DE CĂLĂTORIE ! Italia - Incendii de pădure în zona de centru și sud

Distribuie pe:

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile italiene, regiunile Lazio, Umbria, Abruzzo, Campania, Calabria, Basilicata, Puglia și Sicilia, din centrul și sudul țării, se confruntă cu un număr ridicat de incendii de pădure. Acestea au fost amplificate de condițiile de caniculă, îndeosebi în sudul Italiei (regiunile Sicilia, Puglia și Campania), unde, izolat, a fost necesară evacuarea unor cetățeni din locuințe.

Pentru informații actualizate cu privire la starea vremii, se recomandă consultarea site-ul Serviciului Meteorologic al Aeronauticii Militare italiene: http://www.meteoam.it/ . De asemenea, informații cu privire la operațiunile de intervenție în zonele afectate sunt disponibile pe site-ul Serviciului de Protecție Civilă, la adresa: www.protezionecivile.gov.it.

Cetățenii români afectați de prezenta situație pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344 (pentru regiunile Abruzzo, Umbria, Lazio și Campania) sau la numerele de telefon ale Consulatului României la Catania: +39095537909; +39095536139 (pentru regiunile Sicilia, Basilicata, Calabria și Puglia). Apelurile vor fi redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție numărul de telefon de urgență: +393451473935 (pentru regiunile Abruzzo, Umbria, Lazio și Campania), respectiv +393209653137 (pentru regiunile Sicilia, Basilicata, Calabria și Puglia).

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://roma.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță" (disponibilă gratuit în „App Store" și „Google Play"), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Lasă un comentariu