,,Anii trec, amintirile rămân..."
Zilele trecute, câțiva dintre absolvenții Școlii pedagogice Române din Reghin, promoția 1955, am revenit, pentru a zecea oară, în pitorescul orășel în care ne-am petrecut frumoșii ani ai adolescenței, pregătindu-ne pentru misiunea ce urma s-o îndeplinim pe tot parcursul vieții.
Ca de fiecare dată, și la întâlnirea din acest an, am trăit sentimentul întoarcerii ,,acasă" în sânul ,,familiei". Am regăsit aici ,,cuibul din care ne-am luat zborul" spre locurile în care urma să ne exercităm nobila noastră profesie. Indiferent de distanțele ce ne-au despărțit decenii la rând, noi am fost mereu cu gândul la ,,familia" noastră, ale cărei legături puternice s-au cristalizat în anii de școală. Aici, regăsim acele legături de suflet, ce nu s-au pierdut în decursul anilor.
Întâlnirea noastră a fost inițiată din dorința de a crea, parcă, un arc peste timp, o punte de legătură între anii adolescenței și anii senectuții. Întâlnirea cu foștii colegi a avut o reală încărcătură emoțională, fiind un prilej de evocări, atât din anii de școală, cât și din îndelungata noastră carieră didactică. Colegii prezenți au relatat aspecte semnificative din viața lor. Reușitele și bucuriile, precum și momentele grele, uneori triste, sunt parte a destinului fiecăruia dintre noi.
Credem că lucrul cel mai de preț, pe lângă împlinirile în planul familial, îl constituie efortul nostru îndelungat de a dărui altora din bagajul de cunoștințe acumulate pe parcursul vieții, precum și pasiunea și dragostea cu care am contribuit la formarea persona-lității mai multor generații de elevi.
În exercitarea profesiei, pe parcursul anilor, viața ne-a demonstrat că, în paralel cu ceea ce am reușit să transmitem altora, noi înșine am avut multe de învățat. Acest lucru ne amintește de una din cugetările filosofului latin Seneca și anume că: ,,...înveți, învățând pe alții".
Rememorând șirul anilor ce s-au scurs, trăim sentimente de reală satisfacție, constatând că cei cărora le-am îndrumat primii pași pe calea cunoașterii au devenit oameni adevărați, cu rosturi împlinite și cu preocupări serioase în viață. Mulți dintre aceștia, urmându-ne exemplul, au îmbrățișat profesia de ,,dascăl".
Bucuria noastră la această venerabilă vârstă este alimentată de convingerea că ne-am îndeplinit cu seriozitate și responsabilitate misiunea pentru care ne-am pregătit. Noi, cei prezenți la întânire, am simțit îndemnul de a exprima gânduri de profundă recunoștință foștilor noștri dascăli și un pios omagiu acelor colegi ce nu se mai află printre noi. În memoria acestora, a avut loc o slujbă de pomenire în Biserica Ortodoxă, unde cei prezenți am trăit momente încărcate de profunde emoții, dar și de tristețe.
La întâlnirea din acest an au venit, din diferite colțuri ale țării, doar 10 dintre absolvenții din promoția noastră.
Reghinul și școala în care am învățat, precum și legăturile noastre de sinceră prietenie, reprezintă suportul speranței de a ne revedea și în anii ce vin. Cu fiecare întâlnire noi scriem o nouă pagină în cartea vieții, pe care ne-o dorim cât mai bogată și plină de bucurii. Nutrim speranța că fiecare zi, fiecare clipă trăită reprezintă o treaptă spre cele dorite a se împlini.
