După trei ani!

La 17 iulie 2014, „deasupra estului Ucrainei, atunci scenă a unor grele lupte între forțele Kievului și separatiștii proruși, după anexarea, de către Rusia, a Crimeei, a fost doborât, cu o rachetă «BUK», Boeingul 777, avionul care făcea legătura între Amsterdam și Kuala Lumpur." „O crimă flagrantă a agresiunii ruse, cu echipament rusesc și militari ruși, aduși de pe teritoriul rusesc" - a afirmat Petro Poroșenko, președintele Ucrainei -, „iar noi trebuie să-l arătăm pe agresorul terorist, care va trebui să răspundă pentru crimele comise". Președintele ucrainean cere ca „Rusia să răspundă pentru doborârea zborului MH 17 Malaysia Airlines, soldat cu 298 de morți" (sursa: AGERPRES). Echipa comună de investigație, cu anchetatori din Belgia, Australia, Malaezia, Olanda și Ucraina, a ajuns la concluzia că avionul „a fost lovit de o rachetă «BUK», adusă din Rusia și trasă dintr-o zonă ocupată de rebelii proruși." Se crede că, în această tragedie, un rol activ au avut 100 de persoane suspectate, dar „numele lor nu au fost făcute publice până acum", autorii prezumtivi nefiind, încă, arestați. „Autoritățile olandeze au promis că ei vor fi judecați în Olanda." Moscova și autoritățile separatiste „resping orice acuzație și responsabilitate, acuzând armata ucraineană." Luni, a avut loc o ceremonie, la locul prăbușirii avionului, pe teritoriul controlat de rebeli, „la care au participat 500 de persoane."

Lasă un comentariu