„Oricine care contemplează ochiul unei muște, mecanica degetului omenesc, camuflajul unei molii sau structura oricărei materii din varietățile în aranjamentul protonilor și electronilor și susține apoi că totul apare la întâmplare, datorită unui accident orb, acea persoană crede într-un miracol cu mult mai uluitor decât orice se găsește în Biblie. Să privești omul, cu talentele și aspirațiile lui, cu conștiința de sine însuși și despre univers, cu emoțiile și cu morala lui, cu însușirea de a concepe o idee atât de mare ca aceea de DUMNEZEU, să privești această creatură ca fiind doar o formă de viață cu ceva superioară altora pe scara evoluției, înseamnă să creezi întrebări mai profunde decât acelea răspunse în felul acesta".
David Raphael Klein (1908-1993), genetician și oftamolog elvețian
***
„DRAGOSTEA DE DUMNEZEU este o căldură mai presus de fire și când vine la cineva fără măsură, face acel suflet să-și iasă din sine (extatic). De aceea, inima celui ce o simte nu o poate cuprinde și suporta, dar pe măsura calității iubirii venite în el, se arată în el o schimbare neobișnuită. Iar semnele dragostei de Dumnezeu sunt acestea: fața omului se face ca de foc și plină de farmec și trupul lui se încălzește. Frica și temerea se depărtează de la el și își iese din sine (intră în extaz). Puterea ce ține mintea adunată pleacă de la el. Moartea înfricoșătoare o socotește o bucurie și niciodată vederea minții lui nu află vreo întrerupere în înțelegerea tainelor cerești, iar nefiind de față, vorbește ca fiind de față, fără să fie văzut de cineva". ( Filocalia vol. X, pag. 138).
Isaac Sirul (640-700), sfânt cuvios episcop sirian, scriitor bisericesc
***
„Înjurați-mă pe rupte, / Sare puneți-mi pe rană, / Spuneți vrute și nevrute / Toate pân'la, biata MAMĂ. Puneți-mi în cârcă rele, / Spuneți vorbe de ocară, /Aruncați cuvinte grele, / Toate pân'la, biata ȚARĂ. Blestetemați-mă în voie / Și huliți-mă mereu, / Voi răbda de-o fi nevoie / Toate pân'la, NEAMUL MEU. De când umbră facem lumii / Suntem blânzi și răbdători, / Dar de-mi vei huli STRĂMOȘII, / Nu-ți rămân prea mult dator. Dar de vă legați de mamă, / De-a mea țară, neamul meu, / De nimic n-oi ține seama / VĂ FEREASCĂ DUMNEZEU. /Și-apoi dacă drag ARDEALUL / Și-ai săi oameni mi-i înjuri, / Nu-mi ajungă văi și dealuri, / Să astup a voastre guri. De-mi stârniți cumva mânia / Și vă arde de-o bătaie, / Peste voi întoarcem glia / Să vă-ngroape, în uitare."
Mircea Dorin Istrate (1945-), colonel SRI (r), poet, scriitor, patriot român
P.S. „Vă mai rugăm, fraților, să cinstiți pe cei ce se ostenesc între voi, care sunt mai marii voștri în Domnul și vă povățuiesc. Și pentru lucrarea lor, să-i socotiți pe ei vrednici de dragoste prisositoare. Trăiți între voi în bună pace! Îndemnați-vă și zidiți-vă unul pe altul, așa precum și faceți". (I Tesaloniceni 5, 11-13).
„1001 CUGETĂRI" vol. XII
