Demararea proiectului „Mureșeni în tranșeele Marelui Război"

Distribuie pe:

Muzeul Județean Mureș organizează, astăzi, 20 iulie, de la ora 10, la Muzeul de Etnografie și Artă Populară, din Piața Trandafirilor nr. 11, conferința de presă privind de-mararea proiectului „MUREȘENI ÎN TRANȘEELE MARELUI RĂZBOI".

Proiectul „MUREȘENI ÎN TRANȘEELE MARELUI RĂZBOI" are ca scop cercetarea în vederea reconstituirii și restituirii unor valori ale patrimoniului cultural material și imaterial, prin metodele interdisciplinare ale istoriei, arheologiei, etnologiei, antropologiei și muzeologiei - referitoare la Primul Război Mondial în arealul județului Mureș. Proiectul își are, de asemenea, ca obiectiv, prelucrarea științifică a valorilor istorice colectate, respectiv prezentarea acestora în cadrul unei expoziții tematice dedicate centenarului din anul 2018. Urmărim prezentarea mai aparte a Marelui Război pășind dincolo de orizontul faptelor beligerante, focusându-ne asupra unui aspect de fundal la fel de important: viața de fiecare zi a celor implicați în lumea frontului.

Muzeul va demara o campanie pentru achiziționarea unor piese semnificative pentru ilustrarea perioadei Primului Război Mondial în ținuturile mureșene: obiecte, fotografii, scrisori, brevete, medalii, distincții, alte documente legate de război, urmărindu-se și dezvoltarea arhivei digitale - prin scanarea fotografiilor sau a unor documente deținute de familii, prin înregistrarea istoriilor de viață, obținerea unor noi informații și cunoștințe referitoare la derularea vieții cotidiene în tranșeele Marelui Război din teritoriul mureșean, dar și date inedite referitoare la viața cotidiană din spatele frontului, din viața familiilor mobilizaților, efortul material și uman depus de comunități pentru susținerea războiului, date noi referitoare la comportamente, experiențe personale și colective, la consecințe ale războiului în societatea transilvană mureșeană.

Proiectul cultural „MUREȘENI ÎN TRANȘEELE MARELUI RĂZBOI" derulat de MUZEUL JUDEȚEAN MUREȘ, în perioada: 26.06.2017 - 15.11.2017, este finanțat de ADMINISTRAȚIA FONDULUI CULTURAL NAȚIONAL și cofinanțat de CONSILIUL JUDEȚEAN MUREȘ.

Parteneri:

Arhivele Naționale, Serviciul Județean Mureș, Asociația K'ARTE, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

Colaboratori: Arhiva de Arheologie Aeriană din Pécs, Arhivele Naționale Militare Pitești, Arhivele Naționale Istorice Centrale, București, Institutul și Muzeul de Istorie Militară, Budapesta, Arhivele Naționale, Serviciul Județean Cluj, Biblioteca Națională Szécshényi Budapesta, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Mureș, Universitatea „Petru Maior", Tg.-Mureș, Universitatea „Sapientia", Tg.-Mureș, Universitatea „Dimitrie Cantemir", Tg.-Mureș, Biblioteca „Teleki-Bolyai", Tg.-Mureș.

Coordonator proiect: cercetător științific dr. Dorel Marc.

Muzeul Județean Mureș, Secția de Etnografie și Artă Populară, Târgu-Mureș.

e-mail: muzeuetnomures@yahoo.com

Lasă un comentariu