Tabăra de Pictură „Sfinții Împărați Constantin și Elena", la Căminul Cultural Sângeorgiu de Mureș

Distribuie pe:

Frumoși sunt oamenii, frumoase sunt realizările atunci când cu dragoste de Dumnezeu se înfăptuiesc. Așezat de Dumnezeu, om între oameni, pentru împlinirea măreței meniri, doar cu semenii să devină un întreg, doar cu cei de-o seamă cu el va urma calea. Creația înalță spiritul omului, îl apropie de Dumnezeu, și fără nicio tăgadă completează calea ce-o are de urmat dându-i un sens.

Activitățile culturale din Sângeorgiu de Mureș, cârmuită de domnul primar, ing. Sófalvi Sándor Szabolcs, a ridicat comuna pe Locul II în România, în topul Localităților Culturale, iar în anul 2017, comuna a devenit Localitate Turistică. Tabăra de Pictură Icoane pe Sticlă ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena", și-a deschis porțile în data de 3 iulie 2017 la Căminul Cultural din Sângeorgiu de Mureș cu o rugăciune a preoților: Eugen Bărăian, Gigel Roată și Cristian Stoica, și binecuvântată de invitații: Sófalvi Sándor Szabolcs, primar, Kulcsár Pârvu Maria, profesor, Zaharia Fărcaș, consilier local, Valer Sician, director, și Ilarie Gh. Opriș, organizator.

A fost o perioadă minunată, și cum minunile se întâmplă zi de zi, doar terbuie să deschidem larg ochii pentru a le vedea, și această tabără a înfăptuit una din lucrările Domnului. Rod al fructuoasei colaborări a domnului Ilarie Gh. Opriș, președinte al Asociației Culturale „Sfântu Gheorghe", cu domnul Sófalvi Sándor, primar al Comunei Sângeorgiu de Mureș, și cu domnul Eugen Bărăian, preot paroh al Parohiei Ortodoxe nr. 2 din Sângeorgiu de Mureș.

Vernisajul Expoziției Colective a Pictorilor Iconari Sângeorzeni, din data de 10 iulie 2017, de la Căminul Cultural Sângeorgiu de Mureș, a început cu o slujbă de sfințire a icoanelor realizate în tabăra de pictură, a fost oficiată de preoții Eugen Bărăian, Gigel Roată și Teodor Maier. Invitații speciali: ing. Sofalvi Sándor, primarul comunei Sângeorgiu de Mureș, Constantin Bretfelean, director la Primăria Târgu-Mureș, Nicolae Băciuț, directorul Direcției Județene de Cultură Mureș, jurnalist, publicist și poet, Baricz Lájos, preot paroh, prof. Vasile Mureșan, muzeograf-expert, și-au arătat respectul pentru lucrările realizate, au apreciat munca pictorilor iconari dar și efortul organizatorilor, care nu este deloc de neglijat.

Domnul Ilarie Gh. Opriș, „din dorința de a da cezarulul ce este al cezarului", în numele organizatorilor, a oferit medalii, domnilor: Ioan Cotruș, inițiatorul primei tabere de pictură icoane de la Cotuș, Alexandru Tcaciuc, informatician, Dimitrie Poptămaș, publicist, Pavel Dumitru, consilier al Consiliului Local Târgu-Mureș, Costel Dumitru, medic și cântăreț de muzică populară, prof. Leontina Pop, cunoscută interpretă de muzică populară, Ioan Grumuș, colecționar de artă, Gigel Roată, preot, Teodor Maier, preot, și studentului în teologie Eugen Bărăian, pentru contribuția, sub o formă sau alta, la realizarea acestei tabere de pictură, la recunoașterea comunității prin activitățile desfășurate. Au mai primit aprecierea organizatorilor și cele două doamne speciale care au îndrumat pictorii iconari, Kulcsar Pârvu Marina și Pădurean Klara.

Pictorii: Balázs Krisztina, Claudia Bărăian, Andreea Bodan, Gabriela Borda, Horațiu Călugăr, Luiza Covrig, Gazda Ella, Sara Lumperdean, Kulcsár Pârvu Marina, Magyari Julia, Manea Imola, Manea Tamara, Iuliana Marin, Maria Mera, Codruța Moldovan, Orbán Ferencz, Oroian Rita, Veta Pașcu, Pădurean Klara, Dorina Sermășan, Cristian Stoica, Tătar Eva, Cornelia Todoran, Cornel Turcu, Adam Ursan, David Ursan, și Veress Zsuzsa, cu credință, cu dăruire, cu pasiune, au realizat, sub directa îndrumare a celor două doamne, minunatele icoane care vor îmbogăți Biserica Ortodoxă aflată în construcție. Domnul primar, ing. Sófalvi Sándor Szabolcs, împreună cu domnul Ilarie Gh. Opriș, președinte al Asociației Culturale „Sfântu Gheorghe", și preotul paroh Eugen Bărăian au oferit diplome pictorilor pentru activitatea artistică.

O surpriză... cel ce surprinde a fost surprins: ziua de 10 iulie, ziua vernisajului, a fost și ziua de naștere a domnului Ilarie Gh. Opriș, președinte al Asociației Artiștilor Plastici Mureș, președinte al Asociației Culturale „Sfântul Gheorghe", publicist, pictor, om de cultură, un om deosebit, cu dragoste de oameni și, în special, cu dragoste pentru sângeorzeni. E greu de descris în cuvinte activitatea unui om care muncește neîncetat, a unui om care „are timp pentru ceea ce vrea", cum îi place dânsului să spună. Neliniștit, cu o dorință arzătoare de a aduna în jurul dânsului oameni, de a-i îndruma, de a-i face să-și descopere potențialul creator, se dăruiește semenilor. A fost sărbătorit așa cum se cuvine, iar tortul și felicitările au reprezentat doar puțin din recunoștința pe care o merită. La mulți ani, domnule Ilarie Gh. Opriș!!! Vă mulțumim pentru tot! Apreciem efortul ce-l depuneți! Vă urăm ca viitorul să vă aducă sănătate, putere de muncă și fericire! Dumnezeu să vă binecuvânteze!!!

 

Lasă un comentariu