Trebuie să recunosc, și de astă dată, că mă aflu la vernisajul acestei interesante expoziții, a pictorului Constantin Șandor, doar într-o postură mai mult de martor. De privitor. De iubitor al poeziei culorii.
Sincer să fiu, nu știu la ce să mă opresc mai întâi. La lucrările „Dalii și crizanteme", „Vază cu trandafiri japonezi", „Vază cu Floarea Soarelui", „Trandafirii lui TATA", la „Bujorii bunicii Florica-Tâna", la „Armonii florale", la „Florile Soarelui și falduri", la „Bujorii mei", la „Trandafiri oranj"…
Ar fi doar prezența unui sentiment, o bază de plecare într-o zonă destul de dificil de parcurs pentru un nespecialist, un neprofesionist în domeniu, doar fin pătimaș iubitor al frumosului, al poeziei culorii, într-un spațiu în care doar un familiarizat poate fi stăpân al mișcării depline.
Un spațiu în care ochiul diferențiază, subiectiv, adevăratul har al întâlnirii cu emoția. Privesc, apoi, „Peisaj sibian", „Mureșul la Sântana de Mureș", „Tunelul timpului", „Iarna pe Mureș", „Miorița", „Nuci și coș cu gutui", „Mere de vară", „De treci codrii de aramă", „Iarna iar", pentru a realiza că toate acestea, sub genericul „Ecou" așezate, lasă acea impresie dominantă, acaparatoare, vecină cu emoția, într-o atmosferă captivantă, benefică.
Încerc „să citesc" aceste lucrări, tocmai pentru a pătrunde în substanța vizuală, chiar lirică, a contextului plastic, a demersului convingător al culorii, în arta lui Constantin Șandor. Nu modernism aiuristic! Nu teribilisme la modă, cum se încearcă, de mulți ani încoace, într-o altă artă soră cu pictura, cea poetică.
Teme obișnuite, interesante, abordate cu chemare și talent într-o lume a convulsiilor de tot felul.
La Constantin Șandor putem găsi poate o nostalgie, acea nostalgie care domină locul, cu acele sensuri obișnuite echilibrului în artă, circumscrise zonei noastre transilvane, conform unei imaginații și judecăți anticipative.
Pornind de la semnificația unui concept, au apărut lucrările lui Constantin Șandor din această expoziție. Acest spectacol de culoare și poezie merită aplauze!
Încheind, apelez la acea spusă, izvorâtă, de când lumea, din înalta înțelepciune a acestui neam: „Ce este frumos și lui Dumnezeu îi place!"
