Bal vienez, la Palatul Culturii din Târgu-Mureș

Distribuie pe:

La peste 100 de ani de existență, Palatul Culturii din Târgu- Mureș va găzdui, în această toamnă, primul bal cu specific vienez din istoria orașului, Balul Palatului, o inițiativă a Asociației Mercur, în parteneriat cu Muzeul Județean Mureș, Filarmonica de Stat Târgu-Mureș și Clubul Sportiv Dance Art.

„Evenimentul este programat să se desfășoare în data de 7 noiembrie 2017, în Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu-Mureș. Pentru prima dată, Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu-Mureș se transformă într-un uriaș ring de dans de gală. Noutatea absolută a evenimentului este reprezentată de interacțiunea pe care publicul prezent o va avea cu orchestra Filarmonicii Târgu-Mureș. Balul Palatului va cuprinde, printre altele, recitaluri ale unor artiști recunoscuți ai muzicii clasice, demonstrații de dansuri de societate, parade ale costumelor. Participanții la Balul Palatului vor avea ocazia să urmărească un spectacol unic și să fie parte din eveniment. Îi vom invita la dans pe acordurile Filarmonicii din Târgu-Mureș, iar holul Palatului Culturii, balcoanele și lojele Sălii Mari vor fi gazdele perfecte pentru socializare și pentru a admira un spectacol ce se dorește a reînvia strălucirea evenimentelor de acest gen, de altădată", a declarat, pentru Agerpres, Cristina Manoilă, organizator principal. Gazda evenimentului va fi cunoscutul om de media, Virgil Ianțu, manifestarea îmbinând dansul, muzica, arhitectura și actele de caritate.

Biletele de intrare la bal vor costa între 250 și 310 lei în luna august și ulterior 350 de lei, iar o parte din încasări va fi donată Muzeului Județean Mureș, pentru completarea fondurilor alocate de Consiliul Județean Mureș pentru achiziționarea unor obiecte de patrimoniu foarte valoroase.

La eveniment - au mai precizat organizatorii - doamnele și domnii vor purta ținute de gală, adecvate specificului manifestării. 

Lasă un comentariu