Lanțul obrăzniciilor!

Distribuie pe:

Atrăgeam atenția, printr-un recent editorial, că obrăznicia, soră cu mârlănia și mojicia unor lideri etnici maghiari, ia amploare, umflându-se, precum celebra broască din fabulă, pe măsură ce ne apropiem de Centenarul Marii Uniri, de la 1 Decembrie 1918, și al făuririi României Mari. Dovadă pentru confirmarea celor aici afirmate o constituie și întâmplările care au avut loc pe timpul vizitei șefului Statului Român, Klaus Iohannis, în județele Harghita și Covasna. În sala Consiliului Județean Harghita, unde președintele era însoțit de către președinții consiliilor celor două județe, Borboly Csaba și, respectiv, Tamas Sandor, după Imnul de Stat al României, a fost cântat, de întreaga sală, inclusiv cei doi președinți ai consiliilor județene, din stânga și din dreapta lui Klaus Iohannis, imnul așa-zisului Ținut Secuiesc. Imnul unui ținut care, de fapt, nu există!

Care a fost reacția șefului Statului Român, președintele Iohannis? „Aveți voci bune și puternice!" - a replicat, penibil, acesta, în situația aceea neprevăzută, umilitoare. Acest gest ofensator să fie, pentru Iohannis, cum zice, chiar sub forma unei bășcălii, „un semn de respect"? El, Iohannis, este președintele ales al României, nu al unui inexistent Ținut Secuiesc! Asta trebuia s-o știe și s-o dovedească, în fața acelui gest ofensator, de mârlănie, președintele Iohannis al României! În fața neobrăzării, el trebuia să le întoarcă, imediat, spatele prezidențial, să-i lase acolo, să fiarbă ei în suc propriu, autonomist, și să plece! Asta merita nesimțirea lor!

Nu a fost suficient gestul acela ofensator, jignitor, pentru un președinte de stat. Ca la o comandă, primarul din Miercurea Ciuc, iredentistul Raduly Robert Kalman, cu origini în rădăcină românească, cunoscut pentru acțiunile lui antiromânești, a scos, oferindu-i președintelui Klaus Iohannis, steagul secuiesc! Zdreanța, cârpa aia! Pe ea erau imprimate două date: ziua alegerii președintelui și cea în care Iohannis se afla acolo, în acea zi, în vizită. Cică – zicea Robert Raduly -, un cadou! De data aceasta, în fața insultei, președintele Iohannis a trimis după un steag românesc, după Tricolorul României, desfășurându-l în fața celor prezenți, oferindu-l lui Raduly Robert, replicând: „Să nu greșesc, pe undeva, cu steagurile! Acesta-i steagul României."

Când Tamas Sandor cere, o altă obrăznicie și mârlănie, autonomie-teritorială, pe criterii etnice, președintele Klaus Iohannis îi răspunde, în același stil timid, molatic: „Autonomia pe criterii etnice nu este de dorit! La această concluzie s-a ajuns la nivel european!". Cam palidă replică, și de data aceasta. Atunci, când un alt președinte, Traian Băsescu, era întrebat, tot prin Harghita și Covasna, tot despre autonomia teritorială pe criterii etnice, acesta a scos Constituția, Legea fundamentală a țării, și le-a citit articolul 1: „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil." Apoi, ca să știe, și ei, le-a citit și acel alineat 5: „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie"! Deci, obligatorie și pentru ei, cei care zilnic, de la 1 Decembrie 1918, dau cu târnăcopul demolării la temelia României. Așadar, România nu-i stat federal, ci național și unitar, zadarnic tot asudă ei să rupă Statul Român, să-l destructureze, punând într-un real pericol siguranța națională!

Cam în același timp, probabil printr-o înțelegere, Szilagy Zsolt, președintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), recurgea, și el, la o mârlănie minoritară: îi cere lui Klaus Iohannis să fie „moderatorul" dialogului româno-ungar pe tema autonomiei Transilvaniei. De ce? „Bucureștiul este - zice el - un centru corupt de putere"! În acea scrisoare deschisă, trimisă președintelui României, prin care cere acestuia „să inițieze și să modereze dialogul despre formele de autonomie", Szilagy Zsolt spune că „este nevoie de o reformă bazată pe descentralizare, după modelul federal german (…)", afirmând că „în România, comunitățile etnice sunt considerate «cetățeni de rangul doi». (…) O reformă care ține cont de regiunile istorice formate de-a lungul secolelor, regiuni care sunt în stare să se guverneze și să se autoadministreze. (…) România federală ar fi un stat mult mai eficient, decât statul actual, care este, în continuare, ineficient, centralizat și corupt."

Numai că, în spatele unor cuvinte pompoase, sforâitoare, precum „reforme", „autoguvernare", „autoadministrare", folosite, șmecherește, de Szilagy Zsolt, se ascunde un singur gând, cel ticălos, tutelar, pentru o minoritate: cel al autonomiei teritoriale, pe criterii etnice, începând cu destructurarea Statului Român, prin federalizare. Și se plânge, insul, ca din gură de șarpe, că maghiarii ar fi, în România (țară dată model în Europa, pentru rezolvarea problemei minoritare conform tuturor standardelor), fără drepturi, „doar cetățeni de rangul doi." Adevărul e altul: ei se vor mereu mai egali ca alții, ca românii majoritari, vor nu drepturi, deoarece au destule, ci supradrepturi și privilegii! Acesta-i adevărul!

Această bătaie de joc l-a enervat la culme, pe bună dreptate, pe deputatul PMP de Mureș, Marius Pașcan, care consideră scrisoarea lui Szilagy Zsolt, trimisă președintelui Iohannis, pentru a iniția un dialog pe tema autonomiei, drept „o mojicie", declarând pentru MEDIAFAX: „De fapt, în Transilvania, românii au ajuns să fie tratați ei ca „cetățeni de rangul doi", de către maghiari. Este o mojicie, pur și simplu, și, traducând ceea ce spune acest Szilagy Zsolt, ce transmite președintelui, transmite României, transmite Capitalei: «Sunteți niște hoți, niște corupți, iar noi vă chemăm să dialogați cu noi» (…) Pe de o parte, insultă, el punând niște etichete deloc onorante și, mai apoi, cheamă la dialog (…), implicit pe președintele României, pentru că și președintele României îi reprezintă pe românii din Capitală, la Palatul Cotroceni. (…) Vedeți, așa resuscitare, din când în când, aceleași mesaje care, într-un fel sau altul, privesc toate partidele politice care reprezintă maghiarimea din Transilvania, câtă vreme, și PPMT, și UDMR, și Consiliul Național Secuiesc, și celelalte formațiuni politice ale maghiarimii, toate au un țel comun: ruperea României pe enclave etnice. Și se validează, din când în când, această pretenție teritorială, cu caracter xenofob. (…) Cu certitudine au drepturi egale cetățenii de etnie maghiară, cu toți ceilalți cetățeni. Problema este că mai degrabă sunt, «de rangul doi», cetățenii români. (…) Toată politica pe care o promovează partidele maghiare, PPMT, dar și UDMR, și celelalte, este de a separa, etnic, copiii. Ei sunt învățați să trăiască separat, li se spune că sunt superiori (…), se izolează, ca nu cumva să se infecteze, să nu aibă parte de o infecție etnică, coabitând în școli și învățând împreună, respectându-se reciproc".

O voce puternică, lucidă, a exprimării adevărului și a conștiinței românești, venind din Parlamentul României! Românii ar dori să fie cât mai multe astfel de voci, de opinii, în apărarea prevederilor Constituției, a integrității statale, a siguranței naționale!

Este mare nevoie de astfel de intervenții, de reacții prompte, din partea parlamentarilor români, deoarece astfel de obrăznicii fac parte din acel „plan de agresare a României pe timp de pace", autonomiștii teritoriali dorind, cât se poate de clar, dezmembrarea Statului Român, național și unitar! Guvernanții români, deputații și senatorii trebuie să înțeleagă, măcar în ceasul al doisprezecelea, că pe aici, prin Harghita, Covasna și Mureș, mai ales acum, când, la 1 Decembrie 2018, întâmpinăm Centenarul Marii Uniri și al făuririi României Mari, nimic nu mai este întâmplător. Iar instituțiile abilitate ale Statului Român, în fața unor astfel de manifestări antinaționale, sunt obligate să intervină, pentru respectarea Constituției, a legilor țării, pentru apărarea integrității ei statale.

P.S. Din partea unor brașoveni, deoarece la Brașov au loc meciurile de fotbal ale recent promovatei echipe Sepsi în Liga întâi, primim informația că, pe timpul desfășurării întâlnirii, grupul etnic maghiar, care însoțește formația, debitează nepermise manifestări autonomiste, în numele așa-zisului Ținut Secuiesc!

Lasă un comentariu