Polițistul Sorin Vezeteu - decorat, post-mortem, cu Ordinul Național „Pentru Merit" în grad de Cavaler!

Distribuie pe:

La Palatul Victoria a avut loc întâlnirea premierului Mihai Tudose cu reprezentanții Sindicatului Național al Agenților de Poliție din România, fiind discutate drepturile și obligațiile polițiștilor în vederea luării unor măsuri care să conducă la evitarea situațiilor de genul celei petrecute la Suceava, când agentul de poliție Sorin Vezeteu, care patrula în gara Burdujeni, a fost înjunghiat mortal de tânărul Ioan Beșa. Se știe că, sâmbătă, prim-ministrul Mihai Tudose a declarat (sursa: AGERPRES) că „niciun polițist nu va mai patrula singur, echipa urmând să fie formată din patru oameni."

„Atunci când ai un singur polițist - spune premierul - care trebuie să patruleze într-o zonă - se subînțelege că acea zonă are un potențial infracțional sau negativ -, el își pune, gratuit, viața în pericol. Nu poți să îl trimiți de unul singur. Vor fi trimise echipe, chiar dacă este vorba de echipe mixte, alcătuite din polițiști și jandarmi." Premierul Guvernului României i-a solicitat ministrului de Interne, Carmen Dan, un raport cu măsurile avute în vedere după tragicul incident petrecut, când agentul de poliție Sorin Vezeteu, de serviciu la Postul de Poliție Transporturi Feroviare din gara Burdujeni (Suceava), a fost înjunghiat mortal, joi-seara, de Ioan Beșa, arestat preventiv pentru 30 de zile. Sâmbăta trecută, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, doamna Carmen Daniela Dan, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare, post-mortem, cu Ordinul Național „Pentru Merit" în grad de Cavaler, a subinspectorului de poliție Sorin Vezeteu, „în semn de înaltă apreciere pentru devotamentul și profesionalismul de care a dat dovadă în slujba legii, îndeplinindu-și datoria cu prețul sacrificiului suprem!".

Lasă un comentariu