Concerte de valoare în județul Mureș, atât în oraș, cât și în afara lui!

Distribuie pe:

Ne era tare dor de Ada Milea, deși este târgumureșeancă, nu a concertat demult aici, într-un spațiu de vis ca cel de pe insulă, unde și ea mărturisește că se află pentru prima dată. De asemenea, recunoaște că a fost de două ori în Israel cu spectacolele de la Green Hours, spațiul fraților Rădescu, fiindcă acel spațiu a făcut-o de fapt celebră. Despre organizatoarea de la Brașov încă nu avem suficiente date, cert e că absolut toți cântăreții ca și repertoriul sunt toate de la Clubul de Jazz de pe calea Victoriei, deci este clar al cui este proiectul, Ada Milea este cea care a recunoscut că așa un spațiu unic și un public numeros la un act cu adevărat de artă nu am văzut decât acum 25 de ani, cu prilejul Întâlnirilor academiilor și școlilor de teatru europene.

Și concertul din Cetate, organizat de Primărie, a fost foarte bun, datorită lui Ioan Chiorean și a extraordinarului țambalist Marius Mihalache, care a venit însoțit de trupa sa. Săptămâna trecută, la deschiderea Zilelor municipiului Reghin, am constatat că acest eveniment este mult mai bine organizat decât toate de gen din oraș, Ansamblul Mureșul având o prestație de excepție, în frunte cu solistele Leontina Pop, Dorina Grad, Dorina Oprea, Maria Sântean Faghiura, însoțite de directorul Teodor Țogorean. Spațiile de la Reghin sunt mult mai ofertante, chiar și actori mari sunt invitați acolo mai des decât aici, ceea ce nu o face Teatrul Național, să regăsim acolo numele lui Marius Bodochi în turneu și aici nu, cu un spectacol foarte bun pe care l-am văzut, Omul și mârțoaga. La eveniment au participat oficialități, de la primărița Reghinului care s-a dovedit de nota 10, până la Consiliul Județean reprezentat de președintele Peter Ferenc, la care nu se aștepta nimeni să îl vadă acolo, de la cântărețe până la invitații ad-hoc. De asemenea, și festivalul de folclor in memoriam Vasile Conțiu a fost un succes, marele premiu revenind Bistriței. Toate evenimentele au fost reușite. Spațiul de pe insulă este cel mai ofertant până acum, unde se poate ține și festivalul de film al Consiliului Județean. Deocamdată meritul pentru aceste reușite este al celor pe care i-am amintit.

Lasă un comentariu