Cultura mureșenă în cronică de carte

Distribuie pe:

Florin Bengean și-a asumat un rol pe cât de ingrat pe atât de onorant, acela de a fi cronicar al manifestărilor culturale importante care se derulează de o vreme într-o arie geografică și spirituală centrată, în principal, pe Valea Mureșului, de la Toplița până la Luduș, ceea ce nu exclude și alte evenimente relevante, fie la Sf. Gheorghe sau la Mănăstirea Nicula, ori la Abrud sau Constanța.

De fapt, sunt în primul rând evenimente în care sunt antrenați câțiva scriitori și oameni de cultură mureșeni, aceiași peste tot, harnici, angajați în promovarea valorilor culturale de ieri și de azi, convinși că activitățile lor mențin viu interesul pentru faptul de cultură, pentru lectură, în mod special.

Sunt evenimente la care Florin Bengean nu e un simplu cronicar, ci el este și inițiator sau implicat în parteneriate instituționale ori în inițiative private. Joacă și el un rol, ceea ce-l face să vadă lucrurile dinlăuntrul lor. Aceasta însă nu-l determină să-și piardă uzul rațiunii și să nu înregistreze/ evalueze cu obiectivitate evenimentele culturale.

E foarte atent la detaliile informative minimale obligatorii, fiind riguros în a menționa elementele constitutive ale... știrii, răspunzând la întrebările standard: cine, ce, unde, când, cum...

Nu o face schematic, are grijă să toarne și puțină literatură în textele sale, fără ca prin aceasta să ocolească adevăruri mai mult sau mai puțin comode.

Firește, nu este exhaustiv, chiar titlul face această distincție: „Crâmpeie din cultura timpului", dar o radiografie a culturii mureșene din ultima perioadă e greu de imaginat fără contribuția lui, umplând niște goluri pe care le lasă jurnalismul local superficial sau de-a dreptul ignorant, atunci când el nu e parte a unei conspirații locale exclusiviste, care vrea să vadă numai anumiți oameni, numai anumite evenimente, care gravitează în jurul intereselor de grup, adesea de o meschinărie care se umple de ridicol.

Centrele de cultură cel mai bine reprezentate sunt Deda și Reghinul, față de care Florin Bengean are firești afinități elective, într-o polaritate sentimentală: locul nașterii și locul viețuirii.

Florin Bengean mai are un avantaj, acela al formației sale academice, cu studii teologice, consolidate și cu studii doctorale teologice, dar și cu practica sa profesională la amvon ori în „catedrala" cărții reghinene, Biblioteca Municipală „Petru Maior".

Florin Bengean este un câștig pentru publicistica culturală mureșeană, reabilitând un gen încăput cel mai adesea în registru amatoristic, lacunar, tendențios adesea.

Autorul acestei cărți nu face justiție, nu e preocupat de partea goală a paharului, ci de ceea ce este bun în ceea ce se face azi în cultura mureșeană, mai ales cu entuziasm individual, cel mai adesea fără suport financiar, ceea nu duce la coborârea în formal sau precar. Mult/puținul care se face are

substanță, eleganță, respect pentru beneficiarul actului de cultură.

Acest activism este văzut de Florin Bengean fără prejudecăți și fără resentimente, întreținând și astfel viața culturală aflată în pierdere de viteză, fie din cauza resurselor umane, fie a proastelor/insuficientelor alocări financiare.

Cartea lui Florin Bengean este și mărturie și document, parte importantă în dosarul nostru existențial, căci, vorba lui Romulus Guga: „Atât mi-e de puțin timpul/Atât de grăbite sunt toate,/ Atât de ușor se strică/ Ce la naștere pare eternitate."

Lasă un comentariu