Melania Cuc continuă să fie mereu surprinzătoare, la fel de activă ca altădată, când orizontul motivațional și existențial era altul.
O nouă carte de poezie a Melaniei Cuc nu face decât să confirme că poezia ne însoțește drumul, sfidând timpul, vremurile.
Dacă nu am avea repere biografice, ar fi simplu să o asimilăm pe Melania Cuc altei generații, altei stări de spirit. Atât din perspectiva temelor poetice, cât și a limbajului, care nu doar că nu a îmbătrânit, ci își păstrează prospețimea și adecvarea la real.
Melania Cuc este o mașină de literatură, scrie foarte ușor, repede, atunci când își face un proiect literar. De altfel, se vede la prima vedere că scrisul ei are simplitate, firesc, directețe, jovialitate, sinceritate... Și spontaneitate. De altfel, rareori am văzut atâta disponibilitate creativă la un autor la o vârstă respectabilă ca a Melaniei Cuc. Ba chiar aș fi tentat să afirm nu că trăiește o a doua tinerețe, ci că trăiește sub pecetea tinereții fără bătrânețe.
E adevărat, faptul că nu s-a înregimentat literar la vreo generație, promoție,... gașcă literară, optând pentru o cursă solitară, o face să se poată reinventa mereu, să se adapteze elanurilor scripturistice ale vremii.
Își trăiește viața într-un „exil" voluntar, acasă, în locurile primei case, de unde își alimentează energiile pentru toate drumurile pe care le face ieșind din geografia natală, archiudeană.
Își scrie cărțile, își pictează pânzele dincolo de orice fel de constrângeri. Trăiește bucuria de a scrie. Trăiește ca în... Paradis, ca într-un regim privilegiat, protector, racordat mereu la generatorul de emoție estetică.
Ceea ce nu înseamnă că autoarea nu e bântuită de nostalgii, dar nici nu se lasă îngenuncheată de ele, ținându-le sub control, chiar dacă încearcă adesea să recupereze amintiri, timpuri imemoriale.
Oricum, tonul liric sale e confesiv, nu în termeni de biografie statistică, ci în registrul developării cotidianului amprentat de semnele trecutului.
Confesiunea nu exacerbează eul, „eu" fiind mereu tangent la tu, el, voi, ei. Ca într-un joc între aparențe și esențe. Poeta are capacitatea de a decupa esențialul din nesemnificativ. De altfel, și titlul cărții generează o astfel de amprentă, cu diferențe între ce pare și ce este. „Sterilitzia" (titlul cărții) e o plantă, dar imaginea ei glisează spre imaginar, floarea plantei semănând cu o pasăre (numită „pasărea paradisului)!, cu penajul deschis, cu o încărcătură cromatică aproape mistică.
Melania Cuc e un observator rafinat al lumii sale interioare, dar și a cotidianului în aparența sa anodină, habitudinală.
Poezia sa e o succesiune de (auto)portrete cu suprapuneri și comprimări, autoarea chiar spune: „Râvnesc la patru anotimpuri deodată" (Casa noastră).
O reconfigurare a timpului, cu inevitabile efuziuni cromatice.
De altfel, poezia Melaniei Cuc e picturală, la fel cum pictura ei e încărcată de lirism.
Această nouă carte a Melaniei Cuc surprinde nu atât prin... noutate, cât prin capacitatea de a aprofunda în temele reiterate.
Din păcate, poezia Melaniei Cuc nu are încă criticii pe care-i merită, dar ea rămâne autorul care nu scrie texte cu termen de garanție limitat.
Timpul ei nu e niciodată pierdut, se va reîntoarce mereu.
