Șevalet Rodica Olteanu, la Galeria „Instituția Prefectului - Județul Mureș"

Distribuie pe:

Într-o bună tradiție, ședința Colegiului Prefectural Mureș va fi prefațată, azi, 26 iulie 2017, ora 9,45, de vernisajul unei expoziții de pictură.

De data aceasta, sub genericul „Universul în memoria culorilor", expune pictorița Rodica Olteanu, originară din Luduș.

Membră UAP București, membră AAP Târgu-Mureș, absolventă a Institutului „Ion Andreescu" Cluj-Napoca 1973, Rodica Olteanu are o bogată activitate artistică, atât în domeniul picturii, cât și al scenografiei.

A expus în zeci de expoziții personale și colective, în țară și străinătate, având lucrări în muzee și colecții publice și private din întreaga lume.

A realizat și pictură religioasă la mai multe biserici din țară.

Expoziția va fi prezentată de dr. Lucian Goga, prefectul județului Mureș, și Nicolae Băciuț, director, Direcția pentru Cultură Mureș. 

Lasă un comentariu