Premierul Tudose: Am solicitat ministrului Bodog o campanie închegată și continuă pe vaccinare

Distribuie pe:

Premierul Mihai Tudose a afirmat, miercuri, că i-a solicitat ministrului Sănătății, Florian Bodog, o campanie „închegată" și „continuă" în privința vaccinării.

„Am solicitat și domnului ministru Bodog o campanie închegată și nu pe termen foarte scurt, ci o campanie continuă pe vaccinare", a spus Tudose, după ce a participat la conferința Proiectului „Multi risc - modul I".

Șeful Executivului a precizat că a cerut soluții pentru cazul părinților care nu-și duc copiii la vaccinat.

„Este un subiect care se află în discuție, am cerut soluții (...) Sunt soluții care țin de bun simț, dar la care trebuie ținut cont și de tot ce înseamnă cadrul legal și o anchetă a celor în drept de la protecția copilului, asistență socială, dar repet, foarte bine fundamentat juridic", a spus Tudose.

Potrivit lui Tudose, unii părinți sunt decăzuți din drepturi pentru „fapte mult mai puțin grave" decât cea privind refuzul vaccinării copiilor lor.

„Din punctul meu de vedere, personal, vă spun că acel părinte care refuză vaccinarea și pune în pericol, inconștient, viața copilului, decide el asupra copilului, dacă copilul respectiv face sau nu poliomielită, face sau nu rujeolă, moare sau nu, eu cred că aici tot ce înseamnă servicii sociale, protecția copilului - iertați-mă, alți părinți sunt decăzuți din drepturi pentru fapte mult mai puțin grave. Când un părinte își condamnă practic copilul la moarte, iertați-mă, nu știu în ce măsură se mai poate vorbi despre drepturi părintești", a mai afirmat Tudose.

Lasă un comentariu