Proiect: ÎN CAZUL EXPIRĂRII ITP, ÎNMATRICULAREA MAȘINII VA FI SUSPENDATĂ!

Distribuie pe:

Pe site-ul oficial al Ministerului Afacerilor Interne, se află în dezbatere publică un proiect de modificare și completare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conform căruia expirarea Inspecției Tehnice Periodice (ITP) duce automat la suspendarea înmatriculării mașinii, iar conducerea unei vehicul cu înmatricularea suspendată va fi sancționată cu amendă de până la 3.000 lei.

După aprobarea actului normativ, măsurile se vor aplica de-abia din 20 mai 2018, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor aduse Directivei 1999/37/CE privind regimul menținerii vehiculelor într-o stare sigură și acceptabilă din punct de vedere al mediului prin intermediul inspecțiilor tehnice periodice și controalelor tehnice în trafic.

Astfel, actul normativ aflat în dezbatere publică introduce instituția juridică a suspendării înmatriculării, ca măsură de retragere provizorie a dreptului de utilizare a unui vehicul pe drumul public, care să intervină de drept în anumite condiții stricte prevăzute de legislație.

Principala noutate va fi suspendarea înmatriculării în cazul în care ITP a expirat sau a fost anulată. Măsura va fi aplicată de direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, care va fi desemnată de legiuitor să constituie, să utilizeze și să actualizeze registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate.

Suspendarea înmatriculării intervine și în cazul în care noul proprietar nu solicită transcrierea dreptului de proprietate în termen de maxim 90 de zile (în prezent, acest termen este de 30 de zile).

Totodată, se propune instituirea unui mecanism potrivit căruia în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar să se înscrie în evidențele autorităților competente de înmatriculare simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. În acest fel, se evită situațiile în care cumpărătorii nu își înregistrau mașinile pe numele lor, iar amenzile primite în trafic erau trimise foștilor proprietari.

Până la data intrării în vigoare a noului act normativ (20 mai 2018), poliția rutieră și serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor vor desfășura activități de informare a participanților la trafic în legătură cu modificările aduse OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate de acest proiect pot fi transmise pe adresa de e-mail: dj-international@mai.gov.ro.

 

Lasă un comentariu