În lucrarea „La Rosa" (Trandafirul), Camilo José Cela povestește o amintire din copilăria sa. Avea șapte sau opt ani, locuia în Padrón, un sat din provincia La Coruña, împreună cu bunicii săi, când a murit Juan, grădinarul, pe care el îl îndrăgea foarte tare. Vorbind cu bunica sa, o întrebă:
- Bunico…
- Spune-mi, dragule.
- Tu crezi că Domnul nostru l-o fi luat cu el în cer pe Juan, grădinarul?
- Da, dragul meu, fără îndoială… Dumnezeu este bun.
Mie mi-a plăcut mult să aud acel motiv. Până atunci credeam că oamenii merg în rai pentru că sunt buni. De atunci mă tot gândesc că oamenii merg în rai pentru că cel care este bun, foarte bun, infinit de bun și generos este Dumnezeu.
Dacă speranța noastră s-ar sprijini doar pe meritele noastre, atunci nu putem decât să disperăm. Motivul fundamental de încredere este bunătatea și iubirea lui Dumnezeu, deși trebuie să ținem cont și de un alt motiv, secundar, însă absolut necesar: propriul efort, cu toate eșecurile sale.
