„Dacă supraviețuiești, să-ți amintești că te iubesc!"

Distribuie pe:

La puțin timp după ce cutremurul din 11 martie 2011 din Japonia a luat sfârșit, salvatorii au ajuns la ruinele unei case. Printre fisurile unui zid au zărit trupul unei femei.

Li s-a părut ciudat când au văzut femeia stând în genunchi ca și cum s-ar ruga: trupul ei era aplecat în față, cu mâinile sprijinite de un obiect. Cu greu, liderul echipei de salvare a ajuns la trupul femeii sperând să mai fie încă în viață, dar a constatat că femeia nu supraviețuise. Atât liderul, cât și restul echipei au părăsit casa continuând operațiunile de salvare ale supraviețuitorilor. Deoarece conștiința nu-i dădea pace, liderul s-a întors cu echipa la casa femeii decedate.

Din nou, el a îngenunchiat, încercând să ajungă la trupul ei. Dintr-odată, a strigat cu entuziasm: „Un copil! Aici este un copil!". Întreaga echipă a lucrat împreună pentru a scoate copilașul din ruine. Era un băiețel de 3 luni, înfășurat într-o pătură, care a fost protejat de corpul mamei sale. Evident, femeia a făcut un sacrificiu enorm pentru a-și salva fiul. În momentul în care a început cutremurul iar clădirea s-a prăbușit, ea și-a folosit corpul pentru a face un paravan care să-i protejeze fiul. Când a fost găsit, băiețelul încă dormea liniștit.

Medicul care a preluat copilul pentru a-l examina, a găsit în brațele micuțului un telefon mobil care avea următorul text pe ecran: „Dacă supraviețuiești, trebuie să îți amintești că te iubesc." Acest telefon a fost trecut din mână în mână, iar toți cei care au citit mesajul au început să plângă.

Lasă un comentariu