RĂZGÂNDIRI POLITICE ALE ANTANTEI ȘI PUTERILOR CENTRALE ÎN ANUL 1917 (III)

Distribuie pe:

Între tentativele de încheiere a păcii în anul 1917 s-au înscris și cele inițiate de organizații politice internaționale. Personalități ale Internaționalei a II-a socialiste, mai ales fruntașii social-democrați din țările neutre au încercat o cale pentru a se ajunge la o „pace fără anexiuni și indemnizații". În acest sens a fost lansat apelul pentru ținerea unei conferințe la Stockholm. Chestionarul expediat invita partidele participante să trimită delegați pentru discuții preliminare, urmând ca după aceea să convoace conferința. Au răspuns favorabil cele mai multe dintre partidele invitate. Fracțiunea majoritară a social-democrației germane de pildă, se ferea să se pronunțe în privința problemei popoarelor oprimate, pe când fracțiunea minoritară - prin Karl Kautsky - a aprobat ideea dezmembrării Austro-Ungariei. Ministrul de externe austro-ungar Ottokar von Czernin, pe de altă parte, căuta să folosească întâlnirea de la Stockholm în atingerea propriilor scopuri: delegația austriacă a locuit în localul ambasadei austro-ungare și a avut la dispoziție curierii și cifrul ambasadei. În Turcia el a forțat crearea unui „partid socialist" care a și trimis la Stockholm un delegat. Tot șeful Ballplatz-ului a determinat participarea la conferință a unei delegații din Serbia ocupată. Delegațiile austriacă și ungară au susținut la unison federalizarea monarhiei și au respins orice amestec extern în Imperiul austro-ungar. La intervenția Comitetului muncitorilor și soldaților de la Petrograd, reprezentanții germani au făcut demersuri în vederea obținerii din partea comandamentului trupelor germane din România plecarea a doi delegați care au fost socialiști - I. C. Frimu și

Al. Constantinescu. Frimu a declarat ziarului „Neue Wiener Tageblatt" că cere o pace imediată, fără anexiuni și fără război economic.

Germania a încercat să ajungă la pace cu noul guvern provizoriu al Rusiei prin intermediul cercurilor socialiste. În martie-aprilie 1917 i s-a permis unui grup de 30 de socialiști ruși, refugiați în Elveția, să se întoarcă în țară pentru a milita în favoarea unei păci separate. La 10/23 aprilie 1917 guvernul provizoriu rus propunea „o pace fără anexiuni teritoriale și dominație asupra altor popoare". Puterile Centrale au declarat imediat că sunt de acord și au promis că nu se vor amesteca în problemele interne ale Rusiei, și vor respecta „onoarea și libertățile cucerite de poporul rus". Toate sforțările în acest sens s-au dovedit a fi fost zadarnice, deoarece Germania nu renunța la scopurile ei de război și nici nu accepta ca Alsacia și Lorena să intre în componența Franței, iar Austro-Ungaria nu accepta ideea autodeterminării popoarelor asuprite din imperiu.

Ca și în alte împrejurări istorice asemănătoare, pe primul loc se situau și acum interesele marilor puteri, iar cele ale partenerilor mai mici erau ignorate sau măcar desconsiderate.

Unele cercuri politice din Franța și Anglia care înclinau spre acceptarea ofertelor de pace oferite de Austro-Ungaria, ignorând aranjamentele asumate anterior de a sprijini lupta de eliberare națională a românilor, trâmbițau păstrarea monarhiei austro-ungare și rezervau României doar garantarea unui statu-qvo antebellum. Astfel, în timpul unor tratative secrete cu Puterile Centrale ce se derulau în Elveția în august 1917, armata română zdrobea ofensiva inamică la porțile Moldovei. Contele Armand propunea, nici mai mult nici mai puțin, decât ca România să fie restabilită în frontierele sale anterioare tratatului de la București din 1913, considerând că „Aliații noștri au intrat în război cu promisiuni prea mari, dar starea de fapt ar putea obliga pe aceste state să-și reducă pretențiile". Planurile Puterilor Centrale au fost însă zădărnicite de atitudinea demnă și fermă, susținute de depășirea dificultăților de refacere militară și prin cumplitele confruntări militare din vara anului 1917 - operațiunile militare de la Mărăști au debutat în data de 9/22 iulie, cele de la Mărășești în dimineața zilei de 6 august, iar în Oituz prin canonada care a durat timp de 3 zile (10/23-12/25 iulie) fiind o premieră pe frontul românesc în privința intensității (600 de piese de artilerie au tras 170.000 de proiectile).

Pe parcursul anului 2016 am voit să marchez intrarea României în război (1916) de partea Antantei, la doi ani de la începerea Primului Război Mondial. Nedorind să fragmentez derularea confruntărilor armate ale taberelor beligerante, am dezvăluit dintr-o perspectivă, mai sec, pur militară, întreaga desfășurare a războiului până în ultima sa zi, pe parcursul mai multor episoade. Faptul mă obligă să nu mai revin asupra acestui subiect care, în ciuda cuprinderii sale, trebuie să recunosc că nu este totuși una exhaustivă.

Îi asigur pe cititorii articolelor de până acum și a celor viitoare de întreaga stimă, considerație și buna credință a autorului lor.

(Sfârșit)

Lasă un comentariu