Azi și mâine, COD PORTOCALIU DE CANICULĂ!

Distribuie pe:

Instituția Prefectului - Județul Mureș informează că, potrivit avertizării meteorologice emise de specialiștii în domeniu, în cursul zilelor de miercuri, 2 august, și joi, 3 august, valul de căldură se va intensifica și va cuprinde toatățara. Vremea va fi caniculară, indicele de temperatură - umezeală se va situa, în general, peste pragul critic de 80 de unități, iar local, minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade Celsius.

În Banat, Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei (subl. ns.), disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra temperaturi cuprinse frecvent între36 și 39 de grade.

Conducerea Prefecturii Mureș solicită primarilor și președinților Comitetelor locale pentru situații de urgență să dispună monitorizarea atentă a evoluției fenomenelor meteorologice, pentru a putea interveni în timp util la apariția unor situații de urgențăși pentru a asigura continuitatea furnizării utilităților pentru populație, urmând ca echipele de intervenție specializate să acționeze operativ pentru remedierea eventualelor avarii.

Se vor lua măsuri pentru instituirea serviciului de permanență la primăriile din zonele de risc, iar în cazul producerii unor situații de urgență, va fi informat, cu maximă operativitate, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea" al județului Mureș. 

Lasă un comentariu