Ioan Lupaș (1880-1967) (I)

Distribuie pe:

Săliște, vatră strămoșească a Mărginimii Sibiului, străbătută de apa Râului Negru, pe strada Memorandiștilor, într-o casă modestă de oieri mărgineni s-a născut la 9 august 1880, al doilea copil al lui Toma Lupaș și al Marinei Lupaș.

Rămas orfan de tată de la vârsta de doi ani, toate grijile pentru creșterea și educația copiilor au rămas pe seama mamei.

Locuitorii acestei așezări din Mărginimea Sibiului se ocupau cu creșterea oilor, vitelor, meșteșuguri și comerț. După cum relatează istoricul Ioan Moga despre faptul că existența școlii din Săliște datează de la începutul secolului al XVIII-lea, ca mai târziu să devină renumită. Valeriu Braniște mărturisește că a fost elev la Școala din Săliște în anii 1879/1880, unde a terminat clasa a III-a primară.

„Deja pe acele vremuri erau școlile din Săliște cu bună reputațiune și cunoștințele primite aici mi-au luminat calea studiilor multă vreme... Cu drag mă gândesc la școlile din Săliște, la luminoasele săli de învățământ, la bunii dascăli fără multă carte, dar cu multă inimă, la colegii curăței și sănătoși, la acei copii frumoși de țară, deștepți și cuviincioși cu care am concrescut sufletește."

Istoricul Nicolae Nistor ne prezintă localitatea Săliște ca o străveche comunitate românească, care apare pentru prima dată în documente în anii 1354, 1383, sub denumirile: Szelistye, Grossdorf, Nogfalu, Villa Olachalis, Magna Villa Valachicalis (Satul mare al Valahilor).

„Teritoriu de margine aglomerat încă de atunci cu elementul autohton, a fost constituit de timpuriu într-o formațiune statală care apoi a intrat în componența voievodatului transilvan. Exista aici o comunitate obștească de români din arborele daco-roman înfiptă în pământul străbun, menținându-se etnic și geografic în spațiul de contact dintre munte, deal și podiș.

Aici au aflat locuitorii mediul prielnic de dezvoltare pentru o existență agricolă pastorală. Această zonă a Mărginimii, vatră strămoșească a sintetizat caracteristicile culturii materiale și spirituale ale poporului și de menținere peste veacuri a ființei naționale și specificului ei.

Scaunul Săliște și Țara Făgărașului străvechi comunități românești cu locuitorii lor, înfrățiți în idealuri comune au fost în timpul feudalismului o puternică punte de legătură între Țara Românească și Transilvania, o poartă mereu deschisă prin transhumanță, prin schimbul de produse, prin luptă comună de eliberare socială și națională, prin obiceiuri, prin elementele culturii populare românești nealterate păstrate cu sfințenie de-a lungul timpului până în zilele noastre." (Nicolae Nistor, Săliște, străveche comunitate românească, în Transilvania, nr. 7, 1978, Sibiu, p. 11-12)

Din Săliște s-au ridicat personalități de seamă ale științei și culturii românești, academicieni, printre care: Onisifor Ghibu - pedagog (1883-1972), Dumitru D. Roșca - filosof (1895-1980), Ioan Lupaș - istoric (1880-1967), Andrei Oțetea - istoric (1894-1977), Alexandru Lapedatu - istoric (1876-1950), Picu Pătruț - pictor popular de seamă (1818-1873) și alții.

La Școala din Săliște parcurge Ioan Lupaș cele patru clase primare între anii 1887-1891, sub îndrumarea atentă a dascălilor Mihai Stroia, Nicolae Neamțu, Ilie Hociotă, fiind clasificat primul din cei 46 de elevi.

În toamna anului 1891, Marina Lupaș își va înscrie fiul la Gimnaziul de Stat din Sibiu. Această școală avea o veche tradiție în învățământul transilvan, care din 1896 devine Gimnaziu Regal. La această instituție de învățământ s-au format oameni de știință și cultură, patrioți militanți pentru realizarea unității naționale, precum: Gheorghe Lazăr, August Treboniu Laurian, Ioan Axente Sever, Valeriu Braniște, Octavian Goga, Ioan Lupaș și mulți alții.

La Sibiu a luat ființă în anul 1861 „Asociația transilvană pentru literatura română și cultura poporului român" și tot la Sibiu își desfășurau activitatea organele de presă: Telegraful român, Tribuna, Transilvania. În această atmosferă a Astrei, a tradițiilor pașoptiste și a ideilor mișcării memorandiste s-a format elevul Ioan Lupaș, însetat de cunoaștere.

De un real folos i-a fost biblioteca Astrei ce oferea tânărului cunoștințe necesare pentru lărgirea cunoștințelor, la care se adăugau satisfacțiile spirituale oferite de manifestările culturale ce se desfășurau în cadrul Astrei.

În anul 1899, Ioan Lupaș împreună cu Octavian Goga se transferă la Brașov, la liceul întemeiat de Andrei Șaguna.

Aici a avut parte de profesori eminenți ce posedau cunoștințe vaste și preocupări științifice, printre care: Virgil Onițiu, Vasile Goldiș, Iosif Blaga, Axente Banciu, ce i-au lăsat tânărului Ioan Lupaș amintiri plăcute și modele de urmat.

După terminarea liceului și susținerii examenului de bacalaureat, în iunie 1900, Ioan Lupaș, împreună cu Octavian Goga, în toamna aceluiași an, își vor continua studiile în cadrul Facultății de litere și filosofie a Universității din Budapesta, între anii 1900-1904.

Vor frecventa cursuri de istorie modernă, istoria Ungariei, cursuri de filosofie și limba latină. Ioan Lupaș a activat neobosit la Societatea „Petru Maior" a studenților români, unde au activat de-a lungul timpului Iosif Vulcan, Enea Hodoș, Virgil Onițiu, Valeriu Braniște, Iosif Blaga, Ilarie Chendi, Vasile Goldiș și alții.

În anul 1901, Nicolae Iorga vizitează societatea tinerilor studenți români, care îl întâmpină cu entuziasm, iar Ioan Lupaș, impresionat de opera marelui istoric, rostește un emoționant cuvânt de apreciere și admirație în care spunea printre altele:

„Iorga este omul care poate face ca dealurile și văile carpatine, acest teatru al zbuciumatului nostru trecut, să ne spună minuni de adevăruri și să ne cânte doina trecutului nostru. Un astfel de bărbat e și Domnul Iorga, care, din slova zdrențuitelor cronici, ne face să auzim îndemnătorul glas al Basarabilor și al celor Mușatini, dătători de legi și datini."

Cu câteva zile mai târziu, Iorga susținea o conferință tinerilor români despre fapta lui Mihai Viteazul, întrucât în anul 1900 se împlineau 300 de ani de la marele act al Unirii celor trei țări române de către voievod. Din inițiativa tinerilor universitari români din Budapesta a apărut, în luna iulie 1902, revista Luceafărul. Ioan Lupaș va intra în redacția revistei alături de Octavian Goga, Alexandru Ciura, Octavian Tăslăuanu, Ioan Lapedatu și alții. Tinerii studenți în spiritul celor mai generoase tradiții scriau o literatură izvorâtă din aspirațiile poporului, ale istoriei sub îndemnul conștiinței naționale urmând și îndemnul istoricului Nicolae Iorga:

„Sunteți în luptă și trebuie să luptați. Mai mult decât noi trebuie să vă îndreptați toate puterile pentru a vă cunoaște cât mai

bine și a întări astfel conștiința națională de care atârnă totul...

Asupra românimii înstrăinate prin altă viață de stat vorbiți-ne! Tipăriți poezii populare, povești, aminitiri. Nu imitați, fiindcă nu aduce nici un folos să vă lăsați ispitiți de lucrurile ce ați citit de la alții. Scrieți de la d-voastră din țară și din sufletul românesc de acolo."

Ioan Lupaș debutează în această revistă cu studiul Femeile în istorie, după care publică micromonografia Câteva pagini din trecutul comunei Săliște, editată la Sibiu, în anul 1903.

În anul 1904, Ioan Lupaș termină studiile la Universitatea din Budapesta și obține titlul de doctor în istorie și limba latină cu o teză despre Biserica ortodoxă română din Transilvania și unirea religioasă în cursul veacului al XVIII-lea.

Obținând împreună cu Octavian Goga o bursă din partea Mitropoliei din Sibiu, pleacă la Berlin, unde frecventează cursuri de istorie, istoria religiilor, filosofia istoriei, până în primăvara anului 1905, când efectuează o călătorie de studii în Bavaria, Tirol, Milano, Florența, Bologna și alte orașe italiene, de unde se întorc la Sibiu.

La Universitatea din Berlin au studiat și istoricii români A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Vasile Pârvan și alții.

Ioan Lupaș, întors la Sibiu, va ocupa un post de profesor la catedra de istorie a bisercii la Seminarul Andreian, iar Octavian Goga va fi numit secretar al Astrei.

(va urma)

Lasă un comentariu