Romanul „Între două lumi" - autor: dr. Bianca Grigorescu

Distribuie pe:

Săptămâna trecută, în sala de conferințe de la Complexul turistic „Dracula" din Daneș, s-a lansat romanul autoarei dr. Bianca Grigorescu, medic specialist la Clinica de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș.

Organizatorul manifestării a fost chirurgul Vasile Habor, care și-a gratulat colega cu cuvinte alese, deosebite, mulțumind asistenței pentru că i-a onorat cu prezența atât de mare.

Autoarea, în cele peste 100 de pagini, a reușit să surprindă ce se întâmplă zilnic într-o clinică cum e cea de terapie intensivă, relațiile interumane dintre medici și dintre pacienți și medici, problemele de viață și moarte din saloanele de reanimare, momentele care surprind caracterul, trăirile sufletești ale doctorului și bolnavului, mai ales cele ale doctoriței care își deapănă gândurile, la persoana întâi, atât din activitatea clinică, în relațiile cu dr. Alex, coleg și prieten, dar și în timpul liber petrecut acasă sau în altă parte cu profesorul universitar, să mediteze pentru a înțelege comportarea celor doi din lumea reală și cea ascunsă a sufletului chinuit de aflarea atâtor întrebări rămase fără răspuns, fără înțeles de ce se întâmplă așa și nu altfel.

Aceste trăiri ale doctoriței sunt exprimate astfel: „Zi de zi, în drum spre casă, îmi compuneam pledoaria, pe care aveam grijă să o presar cu cuvinte frumoase, politicoase și pline de argumente solide, despre ceea ce făcusem, de ce întârziam sau de ce făcusem unele lucruri în ultimele 24 de ore. Evident că nu îmi ieșea totdeauna, căci talentul meu oratoric are multe lipsuri sau, rareori, mă apuca revolta și atunci, autoritatea masculină se materializa în câteva lovituri bine plasate. Mă intrigă amalgamul de personalități care se reuneau într-un singur ins: social era un bărbat cult, educat, profesor universitar, protector, până la exasperare, deosebit de plăcut, carismatic, frumos. Ca om, nu pot localiza în timp, când se transforma în individ dominator, agresiv, deosebit de gelos, într-o continuă competiție cu toată lumea și în mod special cu mine, într-un cuvânt grija mea de fiecare zi: voi reuși să-i liniștesc gelozia nefondată, voi potoli vreodată cerberul din dormitorul meu?"

Romanul Biancăi Grigorescu, structura lui epică și narativă au fost excelent prezentate în fața celor peste 70 de medici și alți invitați, de scriitorul Valentin Marica. Timp de circa o oră, domnia sa a analizat și expus, până la amănunt, truda și starea emoțională în care autoarea, în timp, a încercat și a reușit foarte bine să surprindă felul cum gândesc și acționează personajele din roman, în toate ipostazele și situațiile delicate sau normale, când e vorba de dragoste (romanul face parte din această categorie), de gelozie, de dominarea partenerului prin „scenarii halucinante".

Cu siguranță, scriitorul Valentin Marica va prezenta în ziarul nostru, pe larg, romanul Biancăi Grigorescu, așa cum a făcut-o la lansarea oficială.

În final, Bianca Grigorescu a mulțumit colegilor și invitaților, care au venit într-un număr neașteptat de mare, pentru a fi alături de ea, de familia ei, la emoționanta sărbătoare a debutului ei literar.

Așa cum a inserat pe coperta a doua a cărții, autoarea a mărturisit ce a îndemnat-o să aștearnă pe hârtie gândurile și frământările ei sufletești și ale unei colege căreia i-a cunoscut trăirile și chinurile pasionale cu un medic tânăr și un profesor universitar.

„Întotdeauna am fost atrasă de lucruri pe care le înțeleg prea puțin, de oamenii care în spatele imaginii pe care o afișează ascund o altă personalitate și nu în ultimul rând, mă fascinează nesiguranța pe care o simt în privirea celor care vor să pară foarte siguri pe ei".

„Sper să citiți cu plăcere și să mă înțelegeți, să apreciați străduirea mea de a da curs gândurilor și preocupărilor mele literare." 

Lasă un comentariu