Întors la Sibiu, Ioan Lupaș va ocupa un post de profesor la catedra de istorie a bisercii la Seminarul Andreian, iar Octavian Goga va fi numit secretar al Astrei.
În deschiderea cursului de istorie bisericească, intitulat „Istoria românilor", tânărul profesor a făcut o bună impresie prin argumentarea științifică prin care aducea dovada vechimii, unității și continuității neamului românesc.
Întrucât regulamentul seminarului stipula faptul că profesorii acestei școli trebuie să aibă studii teologice, Ioan Lupaș s-a conformat și în perioada anilor 1905-1908 a urmat și cursurile teologice ale Seminarului Andreian. Munca profesorului s-a concretizat în acești ani la Seminarul Andreian, desfășurând totodată și o rodnică activitate publicistică la publicațiile sibiene precum și alte ziare și reviste ale vremii. Definitivează monografia închinată Mitropolitului Andrei - baron de Șaguna, ce a apărut la Sibiu în anul 1909, cu ocazia centenarului nașterii, lucrare care a fost apreciată și premiată de Academia Română.
Urmărește și cercetează trecutul istoric al Transilvaniei și începe să elaboreze primele sale lucrări fundamentale ce vor apărea în anii următori.
Tânărul profesor Ioan Lupaș a devenit însă o persoană incomodă și supărătoare pentru Mitropolitul Mețianu, care îi reproșa faptul că umple coloanele ziarelor cu acuzații la adresa stăpânirii și a legilor școlare, că este o fire prea combativă și se angajează în polemici de presă cu ziariști străini, după cum ne relatează Onisifor Ghibu în Amintirile sale despre Ioan Lupaș.
În toamna anului 1909, Mitropolitul Mețianu îl numește pe Ioan Lupaș protopop de Săliște și inspector școlar pentru protopopiatele Săliște și Miercurea Sibiului.
În cadrul Bibliotecii poporale pe care o inițiază în Săliște, susține conferințe de popularizare cu conținut moral, social și patriotic. Școala și amvonul vor constitui, de asemenea, lecții de educație patriotică și națională.
În această perioadă a definitivat o serie de studii dintre care amintim:
• Mitropolitul Andrei Șaguna, Sibiu, 1909
• Biserica ortodoxă din Transilvania și unirea religioasă din veacul al XVIII-lea, 1904
• Contribuții la istoria bisericească a românilor ardeleni, București, 1915
• Din istoria ziaristicii românești, Arad, 1916
• Episcopul Vasile Moga și profesorul Gheorghe Lazăr, București, 1915
• Luptători pentru lumină, Arad, 1916
Drept recunoștință a activității sale științifice, Academia Română, în anul 1914, îl alege membru corespondent, iar în 17 mai 1916, Nicolae Iorga îl recomandă pentru a fi primit în rândurile membrilor activi, considerându-l „cel mai bun scriitor istoric din tânăra generație ardeleană."
În 1916, după intrarea României în război a început prigoana asupra preoților care prin predicile lor de la amvon au anticipat Marea Unire a neamului românesc. Ioan Lupaș e trimis cu domiciliu forțat în județul Sopron, Ungaria (15 august 1916 - mai 1917).
În calitate de delegat al Comunei Săliște, Ioan Lupaș alături de sute de participanți s-a îndreptat la Marea Adunare de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918.
A fost ales membru al Marelui Sfat al Națiunii Române, organism ce avea menirea să asigure aplicarea în viață a hotărârilor Marii Adunări de la Alba-Iuia din 1 Decembrie 1918. La începutul anului 1919, Ioan Lupaș împreună cu Octavian Goga vor conduce Resortul Cultelor și Instrucțiunii Publice al Consiliului Dirigent al Transilvaniei.
Ioan Lupaș a fost deputat al Săliștei în primul Parlament al României întregite. Alături de profesorii Sextil Pușcariu, Nicolae Drăganu, Onisifor Ghibu, Alexandru Lapedatu, Alexandru Borza, dr. Iuliu Hațieganu și ceilalți membri ai Comisiei, participă la organizarea Universității Daciei Superioare din Cluj, care a putut să-și deschidă porțile în bune condițiuni la 3 noiembrie 1919.
Profesorul Ioan Lupaș va prelua catedra de Istorie modernă a românilor și Istoria Transilvaniei la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității. Cursurile de Istoria Transilvaniei au fost susținute în spiritul înaintașilor iluștri ai Școlii Ardelene și ai istoriografiei românești de integrare a Transilvaniei istorice și viața acesteia, în istoria și viața din trecut și viitor a întregului popor român.
Alături de Alexandru Lapedatu, a întemeiat și condus Institutul de Istorie Națională din Cluj, în perioada anilor 1920-1945, și a publicat de-a lungul anilor Anuarele Institutului. În cadrul Institutului, s-a desfășurat o intensă și rodnică activitate de cercetare. De asemenea, acolo s-au format o seamă de cercetători valoroși ai istoriei neamului românesc.
(va urma)
