Autorul inserționează, în Capitolul VI, date reale despre „Cercul de cercetări științifice al fenomenului OZN", cu activitatea și membrii săi, academicieni, profesori, ingineri, scriitori science-fiction, parapsihologi care se adunau periodic și studiau fenomenele cosmice, nume de marcă în domeniul respectiv, dar și amatori care urmăreau cu asiduitate aceste fenomene și curiozități extraterestre. Până când, activitatea acestui Cerc s-a restrâns, la indicația autorităților superioare care socoteau că oamenii privesc prea mult spre cer și nu mai au vreme de ceea ce se întâmplă pe pământ. Oricum, e un capitol informativ destul de interesant, bazat pe fapte și pe nume reale și chiar de istoricul acestor apariții pe cer. Ca ilustrare, autorul relatează întâmplarea din Scăieni, când o fetiță a văzut noaptea doi pitici cu lanterne în mâini, fapt confirmat de un grup mare de copii care i-au zărit și ei și chiar au putut să comunice prin luminițele colorate aprinse de aceștia.
Încântătoare sunt și paginile care alcătuiesc „Jurnalul de pădure" al biologului Mihai Doran, în care distingem vocea auctorială, jurnal alcătuit cu scrupulozitate, în care-și notează rezultatul cercetărilor în peșteră, dar și afară, în pădure și împrejurimi, locuri pe care el le numea: „acest ermitaj paradisiac". O notă de specificitate privitoare la aceste însemnări: biologul își notează și intențiile imediate: „Acum mă odihnesc, scriindu-mi jurnalul..." El dialoghează cu virtualii cititori ai jurnalului, motivându-și în felul acesta acțiunile: „Ei bine, de la bun început, vă asigur că nu sunt nebun, chiar dacă impresia aceasta am lăsat-o multora după retragerea mea în acest ermitaj paradisiac". El își expune aici gândurile, sentimentele, intențiile, concepțiile politice, în care le recunoaștem, uneori, pe cele ale autorului. Iese la suprafață revolta tânărului față de societate, față de conducere și toate nedreptățile întâlnite care l-au determinat să ia hotărârea să-și schimbe modul de viață, retrăgându-se în codru.
Uneori, este, în mărturisirile sale, aproape patetic: „Am venit aici spre a mă depolua, spre a-mi deparazita și limpezi creierii îmbâcsiți cu inutile tâmpenii ideologice. Am venit spre a medita profund la existența vieții, la sursele și valorile ei, spre a-mi răspunde în liniște la întrebarea referitoare la originea noastră a oamenilor și la rostul nostru pe pământul acesta. Deci și la rostul meu. Și am mai venit, dacă vreți să mă credeți, spre a cere azil politic... codrilor și Naturii! Primește-mă, Mamă Natură! Sărut mâna. În genunchi mă întorc la tine". În felul acesta, demersul lui îndrăzneț capătă sens.
Lungul monolog sau fragment de jurnal este impregnat cu date științifice și savanți care s-au afirmat în domeniul florei și faunei țării noastre prin lucrări de prestigiu rămase ca sisteme de referință. Mihai Doran consideră toate aceste rezultate ale cercetării științifice în domeniul lui adevărate miracole ale naturii, de care este fascinat clipă de clipă.
El face comparații între descoperirile arheologice, antropologice de-a lungul mileniilor până în zilele noastre, uimindu-se de faptul că natura a ajuns la un asemenea grad de dezvoltare încât „simte" durerile din jur. De asemenea, autorul oferă destulă informație privitoare la acest segment important de industrie, industria minieră cu toate ultilajele și procesul tehnologic, descrise cu scrupulozitate ca o persoană care a trăit în mijlocul acelor evenimente. Ura lui Vernescu față de orice formă de manifestare a credinței, se concretizează în expulzarea din întreprindere a celor considerați în mod generic „pocăiți" - care făceau parte din alte culte religioase, îndeosebi adventiști de ziua a șaptea și membri ai cultului „Oastea Domnului". Au fost dați afară fără scrupule toți cei care figurau pe lista neagră.
Un alt personaj important este scriitorul Codrin Elizeanu, care spera să scrie o povestire științifico-fantastică inspirată de cercetările lui ufologice și de istoria cu piticii de la Scăieni. Încet-încet, acțiunea romanului capătă consistență, desfășurându-se pe mai multe paliere.
Autorul implică nume și date reale din viața lui, pe altele le îmbracă în straiele ficțiunii, astfel ca scrierea să capete parfumul de roman fantastic. Și, într-adevăr, istoria piticilor din Scăieni și a navei lor extraterestre, nu mai mare de 40 cm lungime și 10 cm diametru, era de-a dreptul extraordinară, ducând la unele concluzii științifice fără precedent. Acest pasaj pare desprins dintr-un film science-fiction de cea mai strictă actualitate. Scriitorul care-i însoțește pe copii în această experiență este și un documentarist de marcă, punându-i pe copii să deseneze ce-au văzut, să facă o descriere amănunțită a navei și a omuleților ei, precum și a fenomenelor deosebite pe care le-au trăit. Autorul datează această experiență, pentru mai multă veridicitate, 23 martie 1980, vreme de câteva luni, cât timp piticii și nava lor s-au arătat în localitatea Scăieni. Fenomenul a luat amploare și locuitorii au putut zări, noaptea, câteva nave spațiale, dispuse câte trei sau câte zece, toate fiind luminoase și divers colorate. Și aici, profesorul Codrin Elizeanu care a făcut cercetări amănunțite, joacă rolul autorului care a și publicat rezultatele în revistele de profil.
Intercalarea cadrelor științifico-fantastice cu cele reale din uzina „Abatajul Roșu" unde era director Florian Vernescu și cu paginile de jurnal scrise de Mihai Doran, face lectura variată și agreabilă iar de cele mai multe ori, captivantă. De fapt, realitatea din fabrica de utilaj minier din Orașul Nou nu se deosebește cu nimic de cea a altor uzine și fabrici din epoca de glorie comunistă, care opera amputații în conștiința oamenilor, spălându-le creierele și silindu-i să trăiască în teroarea că vor fi dați afară de la serviciu, fie și pentru un simplu denunț, așa cum s-a întâmplat cu cei care, de o altă confesiune, au „zburat", în bloc, afară din întreprindere. Însă, pe neașteptate, maistrul Pop Emil, zis și Emil baci, pus și el pe lista neagră a oamenilor dați afară de director pe motive religioase, are o răfuială cu Vernescu chiar în biroul acestuia, încăierare care se lasă cu sânge. În tot acest timp, Mihai Doran are parte de nopți feerice în pădurea în care viețuia, alături de cântătoarele nopții, în clipe de înălțare sufletească și mulțumire adâncă pentru toate aceste negrăite frumuseți. Fericit până la plânset. Dând slavă naturii, cerului, vieții simple. În meditații ample despre constelații, întretăiate de fragmente eminesciene din „La Steaua" și „Scrisoarea I".
Însă, Mihai Doran are parte și de o experiență stranie cu o farfurie zburătoare care a poposit aproape de el. Și astfel a putut observa dematerializarea unui obiect. În toate se distinge confruntarea dintre cele două concepții despre apariția vieții pe pământ: concepția creaționistă și cea evoluționistă, susținută de Charles Darwin. După confruntarea cu Emil baci din biroul său și spitalizarea de trei săptămâni, directorul Florian Vernescu se întoarce la uzină cu gânduri mari. În laboratorul uzinei, întâlnește, însă, o laborantă care-i tulbură mințile cu frumusețea și cu sensibilitatea ei. Nicicând vreo altă ființă nu îi imprimase asemenea impulsuri afective. Discuțiile cu fata cea frumoasă de la laboratorul uzinei îi întăresc convingerea că aparțin unor sfere de interpretare a lumii total diferite, dar directorul nu se lasă bătut. O caută acasă și încearcă s-o convingă de bunele sale intenții și de simpatia sa. O confruntare de concepții între un ateist convins și o creștină practicantă, cu argumente de fiecare parte. Și desigur, mulți dintre cei care citesc acest dialog lung și interesant, s-ar putea recunoaște în ideile celor doi, fie de o parte, fie de cealaltă.
(va urma)
