E prima oară după 16 ediții ale acestui Festival, inițiat în primul an al meu de directorat la Direcția Județeană pentru Cultură Mureș, când sunt adunate într-o antologie texte ale concursului.
Sincer, regret că nu am făcut acest lucru de la început, dar finanțarea, atunci, ca și acum, nu a putut fi susținută de chiar instituția în numele căreia am inițiat concursul.
Parteneriatul cu Biblioteca Municipală „Petru Maior" din Reghin a salvat acest concurs, altfel el n-ar mai fi supraviețuit.
Poeta Sorina Bloj, directoarea Bibliotecii reghinene, e cea care mi-a fost alături și a făcut posibilă continuarea acestui proiect, născut din nevoia de a readuce poezia religioasă într-un alt orizont - și de creație și de receptare - după aproape o jumătate de secol de întemnițare a acestui gen, menținut în viață, o vreme, chiar în spațiile concentraționare, unde nevoia de Dumnezeu a fost mai puternică decât oriunde.
Mare poezie religioasă, de la Radu Gyr la Nichifor Crainic, s-a scris și după gratii, pentru că a fost greu să fie întemnițată total și gândul care înalță, rugăciunea.
Privită cu oarecare superioritate, ținută la distanță chiar și de autorități critice, poezia religioasă a încercat mereu să respire aerul din care s-a născut - credința nestrămutată în mântuire.
Festivalul-Concurs de Poezie Religioasă „Credo" este, cred, cel mai longeviv concurs tematic care și-a făcut din credință bucuria rostirii poetice.
Numărul și numele celor care au trecut prin acest concurs ne fac să credem că a meritat efortul, că poezia religioasă a câștigat teren în toți acești ani, că și-au încercat puterile în acest gen autori de toate calibrele, chiar dacă nu s-au considerat în integralitate „poeți religioși".
Aș vrea să cred că e o tentație la care puțini pot rezista și-mi amintesc o afirmație a unuia dintre marii poeți religioși ai literaturii române dintotdeauna, Ioan Alexandru, în care se susținea că „Singurii poeți care au rămas sunt poeții creștini (Brăila, la primul Festival Național de Poezie Creștină „La început a fost Cuvântul", 1991), pentru că au obiect! Poezia modernă nu mai are obiect. Nemaivestind Învierea lui Christos, ce să mai vestești, ce să mai spui?"
Care e locul poeziei religioase în poezia română postdecembriste încă nu e definit cu claritate. Încă n-au fost recuperați și repuși în circulație pe cât ar fi meritat autori importanți de poezie religioasă.
Sigur, tema nu salvează valoarea și nici nu scuză nereușitele, pentru că, dincolo de poezie autentică, s-au făcut și versificații modeste pe teme religioase, s-a publicat și maculatură.
Dar acest lucru nu e specific doar poeziei religioase, ci oricărui gen de creație, în general. S-a scris dintotdeauna și bine și rău, fiecare a crezut în steaua lui poetică, chiar dacă strălucirea acesteia n-a fost/ nu este pentru toți la fel. Pentru orice se plătește tribut! Sita este însă deasă, iar valorile, până la urmă, tot se impun!
Cu siguranță că și printre concurenții Festivalului „Credo" se află destui merituoși, că și prin acest exercițiu literar s-au mai adăugat file la o posibilă antologie a poeziei religioase românești.
Dacă inițial aveam de gând să aloc mai mult spațiu fiecărui autor, să includ și date biografice ale acestora, am optat, în final (pentru că ajunsesem la aproape patru sute de pagini), la această formulă, în care fiecare autor se regăsește cu câte un grupaj de cinci poeme și o fotografie de autor. Am considerat că e loc pentru smerenie și că nu trebuie neapărat să știm ce altitudine are fiecare biografie poetică în parte, ci ce reușește fiecare să spună, în numele credinței și al poeziei. Căci, câtă poezie atâta credință, câtă credință atâta poezie.
