Amintiri dintr-o poveste

Distribuie pe:

Ieri, am trăit o poveste. Cu ajutorul îngerilor, am ajuns la Lăpușna. Am pășit sfioasă pe acele locuri sfinte. Am văzut cum visele se împlinesc. Pentru o zi m-am simțit regină. A fost magic.

Fiecare dintre noi am recitat poezii care se regăsesc în această carte de suflet, de lumină spirituală.

Am văzut cu adevărat lumina cerească ce a coborât în acele locuri.

Cântece religioase, alte cântece minunate la chitară cântate dumnezeiește de Traian Comșa.

Atmosferă caldă, oamenii minunați.

Activități diverse, foc de tabără, camerele unde am fost cazați erau de basm, cu geamuri micuțe prin care se vedea un peisaj mirific.

Deci, am fost acolo, în poveștile acelea stângace ale mele.

Mulțumesc lui Dumnezeu, în primul rând, apoi în mod deosebit domnului Nicolae Băciuț care m-a cules și pe mine ca pe o floare de câmp întâlnită în drumurile sale și mi-a dat șansa să apar și eu în această carte, „Credo", Antologie de poezie religioasă, cu cinci poezii.

Știu că aici este mâna mai multor prieteni care m-au îndrăgit, care vor să mă stimuleze ca eu, dintr-o floare de scai, să dau de rai.

Și iată că aceasta a fost posibil cu ajutorul unui mare număr de prieteni deosebiți.

Nu mai dau numele, pentru că sunteți mulți și nu aș vrea să nedreptățesc pe nimeni.

Dumnezeu știe, a văzut și ceea ce au făcut ei cu mine, din mine, eu nu am putere să răsplătesc

Dar Dumnezeu are.

Am fost la control, iar medicul a constatat schimbarea mea. Mi-a spus că am înflorit, că sunt mai senină mai sprintenă, că radiez.

Ce este cu mine?

I-am spus povestea care nu s-a sfârșit. Ați făcut din mine un miracol. Vă mulțumesc din suflet! Să mă iertați dacă mai greșesc câteodată.

Împrejurările m-au făcut să plec mai repede acasă, dar povestea care ați creat-o cu mine continuă. Vă mulțumesc tuturor! Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Mulțumesc, încă o dată, pentru sufletul care ne privește cu aceiași ochi, Nicolae Băciuț.

VIORICA NEGOIAȘ

 

Momente UNICE la Lăpușna, printre care și premiul revistei „Vatra veche", acordat pentru poezia mea în cadrul Festivalului de poezie „Credo", inițiat de Nicolae Băciuț.

VIORICA LAZĂR

 

Mulțumesc mult organizatorilor și, în primul rând, d-lui Nicolae Băciuț, pentru dăruirea sufletească și efortul pe care îl face pentru ca acest concurs să meargă mai departe! Bucuria de a fi pentru al doilea an consecutiv printre câștigatori mă onorează, mulțumesc tuturor pentru clipele frumoase petrecute la Lăpușna, felicit toți câștigătorii!

CAROLINA BALDEA

Lasă un comentariu